Liceenii din familii sărace vor primi de la stat 250 lei pe lună
Și în acest an, liceeni care provin din familii cu venituri reduse pot obține un ajutor financiar în valoare de 250 lei pentru a-și putea cumpăra lucrurile necesare pentru școală. Cererile pentru primirea acestui ajutor social se vor putea depune de joia viitoare (15 septembrie 2022).
„În anul şcolar 2022 – 2023, Ministerul Educaţiei va continua derularea Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», conform legislaţiei în vigoare”, au anunțat, recent, autoritățile române.
Potrivit HG 1.488/2004, elevii care provind din familii cu venituri reduse pot solicita un ajutor bănesc în valoare de 250 lei, care le va fi acordat lunar. Atenție! Pentru a primi acest ajutor financiar trebuie ca limita venitului brut lunar pe cap de membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, să fie de 500 lei.
În prezent, depunerea cererilor se poate face în orice școală între 15 septembrie și 25 septembrie. Pe data de 17 octombrie se va afișa online lista beneficiarilor, apoi, între 18 octombrie și 21 octombrie se vor putea depune contestaţiile (în cazul în care nu vă regăsiți pe acea listă, deși îndepliniți toate condițiile pentru a primi banii), iar între 22 octombrie și 25 octombrie, acestea vor fi soluţionate.
Pentru a obține ajutorul financiar în valoare de 250 lei, elevii au nevoie de declarații notariale pentru a demonstra că veniturile familiilor lor sunt reduse. Până anul trecut, emiterea unei declarații notariale era costisitoare, fiind, uneori, aproape jumătate din suma primită.
Din dorința de a evita ca acești elevi să piardă bani, ministrul Justiției a dat un ordin prin care a fost extinsă lista actelor scutite de plata onorariilor notariale cu cele necesare accesării diverselor forme de sprijin stabilite de autoritățile române prin legi speciale sau de protecție socială, categorie în care se încadrează și ajutorul pentru liceu.
Părinții din România primesc 500 de lei de la stat pentru a le cumpăra rechizite copiilor lor
De asemenea, și elevii și preșcolarii din România, care provin din familii cu o condiție financiară precară, pot beneficia de tichete sociale în valoare de 500 lei pentru a-și cumpăra rechizite pentru noul an școlar.
Inspectoratele școlare au timp până pe data de 23 septembrie 2022 să transmită Ministerului Educației lista cu beneficiarii tichetelor sociale, a anunțat EDUPART printr-un comunicat de presă. Atenție! Încă nu se știe când vor intra banii pe card.
Cu aceste tichete sociale părinții vor putea cumpăra: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și articole de vestimentație necesare pentru a merge la școală/grădiniță. Atenție! Tichetele sociale se acordă în funcție de frecvența copiilor la gradiniță/școală.
Puteți citi aici mai multe informații despre acest subiect.