Vești bune pentru cei cu pensii sub 2.000 de lei și nu numai. Guvernul a luat o decizie importantă în cursul ședinței guvernamentale de joi, 18 ianuarie. Decizia se va aplica din acest an, până în 2027.
Veste bună pentru cei cu pensii sub 2.000 de lei
Bani pentru cei cu pensii sub 2.000 de lei. Joi, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a comunicat că, începând cu anul curent, cetățenii vulnerabili cu venituri nete sub 2.000 de lei vor primi carduri sociale pentru achiziționarea de alimente și mese calde, în sumă de 250 de lei la fiecare 2 luni.
Înainte, această formă de asistență era acordată persoanelor cu venituri nete sub 1.700 lei.
Propunerea de a majora acest plafon este prezentată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene printr-un proiect de Hotărâre, care a fost introdus în dezbaterea publică începând de astăzi.
De asemenea, începând cu 2024, aceeași categorii de persoane vulnerabile vor primi pachete cu alimente de două ori pe an.
Conform proiectului de act normativ, în 2024, tichetele sociale electronice destinate alimentelor și meselor calde vor avea o valoare nominală de 250 de lei și vor fi acordate la fiecare 2 luni.
În intervalul 2025-2027, aceste tichete vor avea o valoare nominală de 125 de lei. Ele vor fi distribuite o dată la 6 luni.
Beneficiarii pentru tichete sociale electronice în 2024
Pensionarii:
- Pensionarii sistemului public de pensii
- Pensionarii din evidența caselor de pensii sectoriale
- Beneficiarii de drepturi speciale plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale
- Venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei
Persoanele cu dizabilități:
- Copii și adulți încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu
- Venituri lunare proprii mai mici sau egale cu 2.000 lei
Familii cu cel puțin 2 copii în întreținere:
- Venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei
Familii monoparentale:
- Venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei
Beneficiari ai ajutorului de incluziune:
- Persoane și familii care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune
Persoane fără adăpost:
- În conformitate cu reglementările legale în vigoare
”În anul 2024, sprijinul poate fi utilizat pentru achiziţionarea de produse alimentare şi/sau mese calde. În perioada 2025-2027 poate fi utilizat exclusiv pentru achiziţionarea de hrană preparată, respectiv masă caldă”, mai arată comunicatul oficial.
Beneficiari de tichete sociale electronice în perioada 2025-2027
Pensionarii:
- Pensionarii sistemului public de pensii
- Pensionarii în evidența caselor de pensii sectoriale
- Beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor speciale
- Vârsta minimă de 65 de ani la data prelucrării bazelor de date
- Beneficiază de indemnizație socială
Persoanele cu dizabilități:
- Copii și adulți încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu
- Venituri lunare proprii mai mici sau egale cu 2.000 lei
Beneficiari ai ajutorului de incluziune:
- Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune conform Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare
Pachete alimentare 2024
În adiție, în cursul anului 2024, valoarea maximă a pachetelor alimentare va fi de 125 lei, fiind acordate o dată la 6 luni.
Beneficiarii pachetelor alimentare pentru anul acesta sunt:
- Familiile și persoanele singure care au dreptul la ajutorul de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare
- Membrii familiilor care beneficiază de ajutor pentru familia cu copii, conform Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare
- Persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, stabilite în urma anchetelor sociale desfășurate la nivelul autorităților locale
Pachete alimentare 2025-2027
Similar, pentru perioada cuprinsă între 2025 și 2027, pachetele cu alimente vor avea o valoare maximă de 125 lei și vor fi distribuite o dată la fiecare 6 luni.
Beneficiarii pachetelor alimentare pentru perioada 2025-2027:
- Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii înregistrați la casele de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de către casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale. Acești beneficiari trebuie să aibă o vârstă minimă de 65 de ani împlinită la data prelucrării bazelor de date și să beneficieze de indemnizație socială
- Persoanele, atât copii, cât și adulți, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, având venituri lunare proprii mai mici sau egale cu suma de 2.000 lei
- Familiile și persoanele singure care și-au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare