Se dau 2500 de lei în plus la salariu! Lista românilor care primesc banii a fost extinsă. Care sunt criteriile

bani

Statul a promis că va acorda anumitor persoane, pe perioada stării de urgenţă, 2500 de lei în plus la salariu. Acum, Camera Deputaţilor a modificat ordonanţa guvernamentală şi a extins categoriile de persoane care vor beneficia de această măsură.

Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020, stabilind extinderea categoriilor de persoane care vor beneficia de acordarea stimulentului de risc de infectare cu COVID, de 2.500 de lei brut pe lună, cu personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă „se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional „Infrastructură mare”, conform regulilor de eligibilitate, a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, capabilităţi/ formaţiuni medicale mobile de diagnostic şi tratament utilizate în combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19”.

Deputaţii au introdus un amendament potrivit căruia sumele cheltuite astfel şi destinaţia acestora de la începutul stării de urgenţă la finalul stării de alertă de către toate instituţiile de stat se vor publica pe site-ul instituţiei de către conducătorul acesteia.

De asemenea, deputaţii au decis şi ca stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, să fie acordat şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/ sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.

Stimulentul de risc se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă

Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă.

Pentru furnizorii de servicii sociale privaţi, decontarea stimulentului de risc se face la cerere, prin agenţiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite sau din fonduri europene, conform unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului Muncii, scrie Agerpres.

Totodată, deputaţii au introdus un amendament ca de acest stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut pe lună să beneficieze şi personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care şi-au desfăşurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină.

Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei, prevăzut de prezenta lege, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată, au mai stabilit deputaţii. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.