Cea mai bună veste pentru acești români. Ar putea beneficia de mai mulți bani, conform unui proiect de ordonanță aflat de marți în dezbatere publică la Ministerul Muncii.
Mai exact, este vorba despre legea 196/2016. Acesta este actul normativ prin care vor fi reglementate veniturile minime de incluziune. Deși legea trebuia să între în vigoare începând cu luna aprilie 2018, termenul de aplicare a fost mutat, astfel încât legea ar urma să fie aplicată din 1 septembrie 2023.
Autoritățile fac încă modificări, iar de această dată, prin proiectul de OUG de la Ministerul Muncii, se dorește modificarea Legii 196/2016, în interesul beneficiarilor.
Practic, inițiatorii vor ca venitul minim de incluziune să asigure un nivel de trai minimal mai multor familii şi persoane singure aflate într-o situație de dificultate, fie că este vorba despre situația economică sau socială.
Totodată, scopul OUG este și acela de a preveni riscul sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie. Astfel, conform proiectului, venitul minim de incluziune va fi compus din unul sau din cele două autoare financiare, adică ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii.
Ulterior, sursa citată arată că va fi eliminată raportarea venitului minim de incluziune la indicatorul social de referință (ISR).
Cine va primi 275 de lei în plus?
Proiectul mai propune de asemenea și o actualizare a nivelurilor de venituri și a cuantumurilor componentelor acordate. Printre acestea se numără și majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 de lei/ adult la 275 de lei/ adult, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social).
Totodată, aici se încadrează și o majorare de 300 de lei/ adult la 400 de lei/ adult, în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 de lei/ adult la 700 de lei/ adult, în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei).
Proiectul mai prevede de asemenea și majorarea nivelului veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei de la cel mult 400 de lei, cât e acum, la 500 de lei.
În același timp, actul normativ mai prevede și că în situația în care persoanele apte de muncă și beneficiare de ajutor social se vor angaja cu contract de muncă pentru o perioadă de cel puțin 24 de luni consecutive, ajutorul social va fi prelungit cu șase luni de zile, la valoarea primită anterior angajării.
Proiectul mai prevede și alte reglementări importante. Printre acestea se numără introducerea condiționalităților prevăzute în prezent pentru ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001, respectiv urmarea, la recomandarea serviciilor publice de ocupare, a programelor educaționale destinate adulților.
Reglementările propuse în proiect
În același timp, se mai propune și înregistrarea, din oficiu, a solicitanților de venit minim de incluziune ca solicitanți și de servicii sociale, realizând astfel legătura dintre cele două componente de bază a sistemului de asistență socială.
Se mai propune și introducerea procesului de evaluare inițială pentru determinarea vulnerabilităților și nevoilor persoanelor/ membrilor familiei și întocmirea de către serviciul public de asistență socială a planului de intervenție, care să cuprindă atât beneficiile de asistență socială, cât și serviciile sociale adecvate situației înregistrate.
Totodată, proiectul mai prevede și asigurarea activării pe piața muncii a persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune prin aplicarea acelorași proceduri ca și în cazul șomerilor de lungă durată, prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, respectiv planul de mediere, acordul de integrare în muncă și contractul de solidaritate.
Se mai menționează și înregistrarea electronică la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă a persoanei apte de muncă și a membrilor apți de muncă din familia solicitantului de ajutor de incluziune de către personalul serviciului public de asistență socială, urmând ca persoanele să se prezinte la serviciul public de ocupare la solicitarea acestuia.