Sunt vizați toți fermierii, iar acest ajutor este dat pentru cultivarea roşiilor în sere, potrivit unui proiect de Hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” pentru anul 2020, publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Agriculturii.

”Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de maximum 39,47 milioane euro, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 187,5 milioane lei şi se asigură din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, arată documentul consultat de News.ro, care precizează că schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în anul 2020, pentru producţia de tomate cultivate în spaţii protejate.

Valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.248,8 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019.

Ce trebuie să facă un fermier pentru a primi ajutorul

Pentru a primi ajutorul de minimis prevăzut în prezenta hotărâre, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativteritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, la data depunerii cererii şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.

De asemenea, potenţialii beneficiari trebuie să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor. Valorificarea producţiei se face până la data de 31 mai inclusiv.

”Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente”, se mai arată în proiect. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă în anul 2020.