Programul Tomata 2023 nu va fi la fel ca în anii precedenți. Modificările ajutorului de minimis pentru roșii în solar sau sere vizează aspecte legate de termene, condiții și plăți pentru legumicultori.
Culturile eligibile pentru programul Tomata 2023 sunt exclusiv cele de roșii cultivate în spații protejate – sere sau solarii. Se achită subvenție de 3.000 de euro doar pentru primul ciclu de producție – Ciclu I. De acest program vor beneficia legumicultorii care dețin o suprafață de minim 1.000 de metri pătrați de solar sau seră pe care o dedică culturii de roșii.
Termenul limită de depunere a cererii de înscriere în Programul Tomata 2023 este data de 1 aprilie (inclusiv).
„Anul acesta, se va efectua o singură verificare, atât pentru stabilirea suprafeţei însămânţate cu răsaduri, cât şi pentru evaluarea producţiei de tomate înainte de recoltare. De asemenea, valorificarea producţiei de tomate se va executa până la data de 30 iunie 2023”, a declarat Gigel Crudu, președintele Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Vaslui, relatează agenția de presă RADOR.
Care sunt criteriile de eligibilitate?
Fermierii care doresc să aplice pentru Programul Tomata 2023 trebuie să îndeplinească, cumulativ, aceste criterii:
a) să solicite ajutorul de minimis de hotărârea de Guvern;
b) să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
c) să marcheze suprafața prevăzută la lit. b), la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripția „Program susținere tomate în spații protejate, anul 2023, beneficiar numărul ………., Direcția pentru Agricultură a Județului ………/ Municipiului București“, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
d) să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 3.000 kg de pe minimum 1.000 mp;
e) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, în anul 2023, la data depunerii cererii;
f) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de OFJ;
g) să facă dovada obținerii producției minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare;
h) să obțină tomate care nu depășesc conținutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide;
Cine sunt beneficiarii?
Ajutorul de stat se aplică întreprinderilor/ întreprinderilor unice, pentru culturile de tomate cultivate în spații protejate, respectiv:
a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2023;
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
c) producătorilor agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
d) producătorilor agricoli persoane juridice.