Se dau 3.000 de euro de persoană! Cei care își caută un loc de muncă ar trebui să știe că există un domeniu în care salariile pot fi destul de ridicate. Totuși, există câteva condiții care trebuie îndeplinite pentru a putea activa în acest domeniu.
Se dau 3.000 de euro de persoană! Cine sunt cei care pot obține banii
Companiile aeriene caută însoțitori de bord, asta după ce o mare parte din personal a fost concediat în ultimii doi ani. Cei care doresc să lucreze în acest domeniu trebuie să știe că nu se cere diplomă de Bacalaureat, însă este important să ai 12 clase terminate.
De asemena, doritorii trebuie să aibă împlinită vârsta de 18 ani și să dețină și o sumă destul de mare de bani pentru a putea urma cursurile de pregătire în acest domeniu. Acestea costă, în medie, între 1.500 și 2.600 de euro, și durează între trei și șase săptămâni.
După terminarea cursului, elevii dau un examen. În cazul în care promovează, ei vor putea să își caute imediat un loc de muncă la companiile aeriene.
Chiar dacă această meserie nu necesită studii speciale, cei care doresc să activeze în acest domeniu trebuie să obțină atestatul EASA (Agenția Europeană de Siguranță a Aviației). Acesta este liberat de către Autoritatea Aeronautică Civilă și este recunoscut la nivel mondial, însă pentru a intra în posesia lui trebuie să fie dat un alt examen pe care doritorii trebuie să îl și promoveze.
Iulia Iovu, trainer în acest domeniu, spune că este foarte mare nevoie de însoțitori de zbor.
„Nevoia este foarte mare. Noi avem un parteneriat cu un operator aerian şi cursanţii şcolii noastre au prioritate la angajare. Noi suntem norocoşi că am prins parteneriatul ăsta, dar în general ei depun CV-ul când aud de anumite posturi disponibile”, spune aceasta.
Se dau salarii uriașe
Salariile sunt destul de mari în acest domeniu, dar ele variază în funcție de compania aeriană. În România, însoțitorii de zbor primesc salarii care pornesc de la câteva sute de euro, dar pot ajunge la 1.500 de euro, sumă la care se adaugă și orele de zbor, dar și diurna.
Totuși, însoțitorii de zbor care sunt cei mai bine plătiți sunt cei din Orientul Mijlociu, acolo unde salariile pentru această meserie pot ajunge și la 3.000 de euro.
„Cei tineri, până în 25 de ani, care nu au încă obligaţii, familii, responsabilităţi se pot axa spre o companie charter şi au posibilitatea să viziteze întreaga lume”, spune un alt trainer.