Ministrul Familiei a declarat că în scurt timp cererile de decontare pentru acest program vor putea fi depuse. Proiectul a fost adoptat deja de Guvern, iar normele de aplicare și regulamentul acestuia au fost finalizate, a precizat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei Gabriela Firea a precizat că, în foarte scurt timp, va fi anunţată posibilitatea depunerii primelor solicitări pentru decontarea celor 3.000 de euro echivalent în lei pentru procedurile dedicate creşterii natalităţii în România.
Ea a adăugat că au fost finalizate normele de aplicare şi Regulamentul pentru acest Program social pentru creşterea natalităţii adoptat de către Guvern.
Vor fi decontați 3.000 de euro
„Sunt de două ori emoţionată, în primul rând pentru că avem aşa o importantă susţinere politică astăzi la lansarea acestui proiect pentru tineri şi studenţi şi pentru că începutul lunii noiembrie ne aduce două veşti bune pentru tinerii din România.
Prima este că, în foarte scurt timp anunţăm public, posibilitatea de a fi depuse deja primele solicitări pentru decontarea celor 3.000 de euro echivalent în lei pentru procedurile dedicate creşterii natalităţii în România.
Aşa cum ştiţi, proiectul a fost adoptat în şedinţa de Guvern şi s-a bucurat de sprijinul coaliţiei împreună cu toţi colegii mei de la Ministerul Familiei am încheiat normele de aplicare, cât şi Regulamentul. Prin urmare, luna aceasta pot fi depuse primele cereri”, a explicat Gabriela Firea, miercuri la Palatul Victoria.
2.500 de cupluri vor primi sprijin în acest an
Pe 26 iulie, ministrul Familiei anunţa că Guvernul va aprobat hotărâre privind programul social de creştere a natalităţii şi că anul acesta va fi acordat acest ajutor pentru 2.500 de cupluri şi persoane singure, iar din 2023 vor fi sprijinite, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure.
„Veşti despre programul social de creştere a natalităţii. În curând, aprobăm în Guvern hotărârea prin care acordăm un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obţinerii unei sarcini. Anul acesta, acordăm acest ajutor pentru 2.500 de cupluri şi persoane singure, iar din 2023 vom sprijini, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susţinem astfel tinerii care îşi doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilităţii”, a scris Gabriela Firea atunci pe Facebook.
De asemenea, amintim că tinerele familii și studenții vor avea acces la o finanţare în condiţii avantajoase, cu garanţii de stat, prin derularea programelor naţionale Student Invest şi Family Start, a declarat miercuri prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Referitor la programul destinat tinerelor familii, premierul a punctat faptul că măsura vine să încurajeze accesul la finanţare pentru achiziţia de locuinţe şi alte facilităţi.