Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea (PSD), a anunțat că au fost înregistrate până acum peste 5.000 de solicitări din partea persoanelor care doresc să beneficieze de sprijinul oferit de la stat pentru procedurile de fertilizare in vitro (FIV).

„Am primit peste 5.000 de solicitări din partea persoanelor care doresc să beneficieze de sprijinul financiar oferit de Ministerul Familiei pentru procedurile FIV. Înregistrarea dosarelor este în lucru și până acum au fost introduse în sistem peste 1.000 de solicitări. Mâine (vineri – n.red.) se va întruni comisia de analiză care va verifica documentele și va declara eligibile primele dosare.”, a scris Gabriela Firea, joi, 15 decembrie, pe pagina sa de Facebook.

Se vor găsi fonduri extra pentru procedurile FIV

Ministrul a spus că pot fi trimise în continuare dosare. Procesul de înscriere este continuu, astfel că oricine poate avea șansa de a primi sprijinul financiar în valoare de 3.000 de euro.

„Toate dosarele transmise acum sunt valabile și în anul 2023. Avem resursele necesare pentru a deconta 12.500 de proceduri FIV acum și anul viitor. Mai mult, avem promisiunea coaliției de guvernare că se vor găsi bani în plus, dacă vor exista solicitări. Citesc toate mesajele pe care mi le transmiteți și sunt la curent cu problemele pe care le ridicați pe grupurile de infertilitate. Știm că sunteți dornici să aflați vești despre dosarele dumneavoastră. Colegii mei depun eforturi susținute pentru preluarea, înregistrarea și analizarea dosarelor.”, a conchis Firea.

Orice persoană poate beneficia de un ajutor în valoare de 3.000 de euro

În 2023, procesarea documentelor va începe în 9 Ianuarie dar dosarele pot fi trimise continuu pe adresa de e-mail natalitate@mfamilie.gov.ro.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pune la dispoziție un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea și doresc să devină părinți prin intermediul procedurilor de fertilizare in vitro. În cadrul programului, se pot înscrie femeile între 20 și 45 de ani, care au indicația medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicului.