Beneficiarii programului sunt cuplurile și femeile infertile, care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere.

Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 15.000 lei/beneficiar pentru decontarea cheltuielilor necesare efectuării procedurilor. Cei interesați să primească 15.000 lei de la stat pentru proceduri de fertilizare își vor putea depune dosarele începând cu 5 decembrie.

Un beneficiar poate aplica și poate obține sprijinul financiar cu destinație specială de maximum trei ori pe an pe toată perioada desfășurării programului. Sprijinul financiar se acordă sub forma a două vouchere: un voucher medicamente și un voucher proceduri medicale, ambele pe suport hârtie. Valabilitatea voucherelor este de maximum 12 luni de la data emiterii. Voucherul medicamente este în valoare de 5.000 lei și este aferent tratamentului medicamentos. Voucherul proceduri medicale este în valoare de 10.000 lei și este utilizat pentru procedurile medicale specifice.

Ce condiții trebuie îndeplinite?

Condițiile cumulative pentru acordarea sprijinul financiar sunt:

a) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;

b) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

c) procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități;

d) vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 ani.

Începând cu luna decembrie 2022, se acordă sprijinul financiar pentru maximum 2.500 de beneficiari ai Programului, pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate pentru reproducerea asistată medical.

Ce trebuie să facă solicitanții?

Începând cu 1 ianuarie 2023, se acordă sprijinul financiar pentru maximum 10.000 de beneficiari ai Programului pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate pentru reproducerea asistată medical.

Acordarea sprijinului financiar se realizează în baza criteriului “primul venit – primul servit“ beneficiarului eligibil, conform art. 5 alin. (9), în limita fondurilor disponibile, aprobate anual cu această destinație în bugetul MFTES.

Solicitanții trebuie să depună online la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro a MFTES dosarul complet.

În cazul solicitanților care nu au posibilitatea transmiterii dosarului online, aceștia pot trimite dosarul complet la adresa MFTES, în cadrul secțiunii contact pe site-ul www.mfamilie.gov.ro.

Toate documentele componente ale dosarului trebuie completate și semnate (unde este cazul) și certificate „Conform cu originalul”, după care trebuie scanate și trimise pe adresa de e-mail prevăzută la alin. (1). Dimensiunea totală a documentelor scanate transmise pe e-mail nu trebuie să depășească 25 MB.