Vești bune pentru următorii români! Cabinetul Ciucă va decide să ofere un ajutor suplimentar de la 1 ianuarie. Este vorba despre 300 de lei acordați în fiecare lună. O decizie va fi luată în zilele următoare.
Se dau 300 de la stat! Se întâmplă de la 1 ianuarie
Mai precis, Executivul va decide să crească alocațiile pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani de la 243 de lei pe lună la 300 de lei. 3,2 milioane de copii ar putea beneficia de această majorare.
Informațiile transmise de Antena 3 arată că decizie „favorabilă” va fi luată în zilele următoare, potrivit unor surse guvernamentale.
De asemenea, ar putea fi implementată și o majorare de 50 sau chiar de 100 de lei în cazul copiilor cu handicap și celor cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani. Deocamdată, se fac simulări, iar decizia nu este luată.
Incertitudini sunt și în privința salariaților
În schimb, nu se știe cu cât ar putea crește salariul minim pe economie. Salariul minim brut este acum de 2.550 de lei. Acesta ar pute crește la 3 mii de lei brut, dar o decizie în acest sens nu a fost luată încă în coaliție, notează sursa menționată.
În ceea ce privește pensiile, scenariile pe care se lucrează la Ministerul Muncii variază de la o creștere a punctului de pensie de 5% până la o creștere de 15%.
„Noi am propus ca pensiile să crească de la 1 ianuarie cu cel puțin zece la sută. Cel puțin zece la sută am propus noi, PSD, și m-am bucurat că la ultima participare în public, la o activitate în comun, președintele PSD, Marcel Ciolacu și premierul României au fost de comun acord și au spus că pensiile trebuie să crească.
S-a acceptat ideea că trebuie și că vor fi majorate pensiile de la 1 ianuarie! Mă voi lupta și PSD va lupta ca pensiile și salariul minim sa crească. E o necesitate, nu este un moft!”, a declarat Marius Budăi la Antena 3.
Informațiile transmise anterior de Marius Budăi
Ministrul Muncii a explicat anterior că majorarea pragului de impozitare al pensiilor din România de la 2.000 la 3.000 de lei este, de fapt, o „impozitare progresivă”.
Menționăm faptul că această măsură a fost criticată intens de PNL la momentul lansării în spațul public, însă acum, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, propune ca pensiile mai mici de 3.000 de lei să fie scutite de impozit.
Întrebat despre această mișcare făcută de liberali, Marius Budăi susține că viziunea PNL s-a schimbat, iar acesta este un lucru cât se poate de bun. Totodată, el a mai adăugat că social democrații sunt deschiși să lucreze la un astfel de proiect.