2023: Salariul minim net creşte cu circa 370 de lei – prognoză
Pentru anul 2023, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) prognozează că din 2023 creşterile salariale vor acoperi din nou rata inflaţiei. Instituţia care emite prognozele pe baza cărora guvernul îşi bugetează veniturile şi cheltuielile.
Românii vor câștiga mai mulți bani
Angajatorii s-au străduit să ţină pasul cu inflaţia în 2022 şi să crească salariile în plus faţă de cât prevăzuseră la începutul anului. Per total, salariul mediu net pe economie a ajuns la peste 4.000 de lei net în luna octombrie 2022, ultima lună pentru care există date la Institutul Naţional de Statistică, în creştere cu circa 13% faţă de aceeaşi lună din anul 2021.
Cu toate acestea, creşterea de la an la an a salariului mediu net pe economie a fost încă o dată înghiţită de rata anuală a inflaţiei, care a ajuns la 15,8% în luna octombrie, iar în noiembrie a crescut la 16,8%.
Singurul indicator care va avea o valoare negativă la finalul acestui ani este câştigul salarial real, care va fi de -2% per total la nivelul anului 2022, în prognoza CNP. Adică, per total, creşterile salariale vor fi cu 2% mai mici decât rata inflaţiei de la nivelul anului 2022. Începând din anul 2023, câştigul salarial real va reveni la valori pozitive. Pentru 2023, Comisia Naţională de Prognoză vede un câştig salarial real de 1,7%, iar pentru 2024 prognozează o valoare de 4,7%.
Din mediul privat nu sunt foarte multe semne că bugetele pentru creşterile salariale din 2023 sunt suficiente pentru a acoperi rata inflaţiei. Conform unui sondaj realizat de compania de consultanţă în resurse umane Korn Ferry, valoarea mediană a creşterilor salariale pregătită de angajatorii români pentru anul 2023 este de 8%, dintre care 4,1% este creşterea suplimentară aplicată din cauza inflaţiei. Pentru anul viitor, Comisia Naţională de Prognoză vede o medie anuală a ratei inflaţiei de 9,6%.
Crește salariul minim pe economie
Cea mai importantă creştere a în veniturile angajaţilor în 2023 este cea a salariului minim pe economie. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, salariul minim brut pe economie va fi majorat la 3.000 lei lunar, faţă de 2.550 lei în prezent. În mână, salariul minim net pe economie va ajunge la 1.898 de lei, adică cu 374 de lei mai mult decât este în prezent. De majorarea salariului minim de 3.000 de lei vor beneficia 2,18 milioane de salariaţi, afirmă Ministerul Muncii.
Totodată, Guvernul a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcţiilor să crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023. În prezent, salariul minim în sectorul construcţiilor este de 3.000 lei, fiind scutit de impozit şi plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate.