Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, spune că vine în sprijinul legumicultorilor, simplificând procesul de accesare a ajutoarelor prin programe precum ”Tomata”, susţinerea de legume în spaţii protejate şi de susţinere a producţiei de usturoi românesc.
Procesul de accesare al ajutoarelor se simplifică
„Venim în sprijinul legumicultorilor, simplificând procesul de accesare a ajutoarelor prin programe precum Tomata, susţinerea de legume în spaţii protejate şi de susţinere a producţiei de usturoi românesc.
Aşa cum am mai spus, rolul principal al Ministerului Agriculturii şi al angajaţilor săi este acela de a munci pentru fermieri, care ştiu ce au de făcut: să stea în câmp şi să producă hrană pentru populaţie”, a declarat ministrul Agriculturii.
Potrivit acestuia, structurile judeţene vor prelua partea birocratică din întregul proces de implementare al accesării acestor programe de sprijin.
„Fermierii nu vor mai alerga pe la instituţiile publice pentru a obţine certificatul de atestare fiscală şi cazierul fiscal. Aceste documente vor fi solicitate de către Direcţiile Agricole Judeţene direct de la autorităţile publice emitente”, adaugă el.
Direcţiile Agricole Judeţene pot solicita şi alte documente eliberate de autorităţile statului necesare completării documentaţiei depuse de fermieri pentru acordarea ajutorului de minimis.
Se dau 4.000 de euro pentru tomate
Amintim că, Guvernul a aprobat săptămâna trecută continuarea schemelor de minimis pentru programul „Tomata” şi pentru cea destinată sprijinului acordat producătorilor de usturoi, a declarat secretarul de stat Sorin Moise de la Ministerul Agriculturii.
„Astăzi, în şedinţa de Guvern, au fost aprobate trei Hotărâri de Guvern de larg interes pentru fermierii români. Prima este aceea privind susţinerea producţiei de tomate şi legume în spaţii protejate, este un program denumit generic ‘Tomata’ , acesta se continuă, a fost şi în anii trecuţi. Are o alocare bugetară de 225 de milioane de lei.
Programul este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro per beneficiar, pentru producţiile de tomate valorificate în perioada 1 martie – 10 iunie pentru ciclul 1 şi 15 octombrie – 9 decembrie pentru ciclul 2.
Referitor la producţiile minime necesare, acestea trebuie să fie de minim 3.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătraţi”, a declarat Sorin Moise într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Sprijin și pentru alte culturi de legume
Pentru restul legumelor cultivate în ciclul 2 de producţie, respectiv ardei gras, ardei capia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde, valoarea sprijinului este de 1.000 de euro per beneficiar, a adăugat el.
A doua Hotărâre de Guvern aprobată se referă la susţinerea cultivării usturoiului, cu alocare bugetară pe anul 2022 de 22,2 milioane de lei.
„Valoarea sprijinului per beneficiar este de 3.000 de euro per cultură, per hectar, per beneficiar. Se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie. Producţia minimă necesară trebuie să fie de 3 kilograme de usturoi pentru 10 metri pătraţi”, a explicat Moise.