Se dau bani de la stat! Acești români ar putea primi 4.000 de lei. Trebuie îndeplinite următoarele condiții
Mai precis, aproximativ un sfert de milion de români ar putea primi vouchere de până la 4.000 de lei, iar banii vor fi destinați renovării casei și înlocuirii electrocasnicelor.
Totodată, autoritățile au explicat că noile vouchere vor ajunge la persoanele care nu pot munci, bătrânii fără sprijin și familiile cu peste cinci copii, conform adevarul.ro
Totuși, ajutorul trebuie să fie aprobat de Comisia Europeană. În cazul în care va primi undă verde, măsura va fi aplicată de anul viitor.
Un nou ajutor pentru românii cu venituri mici
În altă ordine de idei, amintim că ar putea fi acordat în curând un nou ajutor pentru românii cu venituri mici. De acesta ar putea beneficia milioane de persoane, inclusiv bătrânii cu pensii mai mici de 1.000 de lei, conform informațiilor transmise miercuri de ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
„Întâi de toate, noi ne referim la grupuri vulnerabile, deci noi, problema acestui sprijin în perioada aceasta de criză energetică o punem pentru beneficiarii persoane sau gospodării vulnerabile.
Înțelesul pe care l-am avut până acum, dar trebuie definitivată această măsură și în discuțiile cu Comisia Europeană, este că tot ce este sub nivelul pensiei minime sociale de 1.000 de lei intră în zona aceasta de vulnerabilitate. Și la aceasta facem referire, repet, fără să fi intrat în detalii cu Comisia și să fi discutat cu Comisia”, a explicat Marcel Boloș.
De asemenea, ministrul a subliniat că aceste variante sunt dezbătute de autorități, iar decizia va fi luată la nivelul Guvernului și a coaliției de guvernare.
„Posibil să fie de acord și cu creșterea de plafon, încă nu pot să vă dau detalii despre acest subiect, dar mai departe, măsura în sine este limpede că va fi ori sub formă de voucher, ori sub forma compensării unei părți din prețul plafonat care acum există la energie, atât cea electrică, cât și gazele naturale.
Nu pot să vă dau, să zicem, o formă a măsurii. Pe masă avem aceste variante, decizia se va lua la nivelul Guvernului și a coaliției de guvernare”, a completat Marcel Boloș.