Se dau 4.000 de lei în fiecare lună, bani de la stat. Decizia se pregăteşte chiar acum la Guvern

bani, lei, pensii, pensii sub 2.000 lei

SURSA FOTO: Dreamstime

Potrivit unei legi care a apărut în ianuarie anul acesta, persoanele cu dizabilități pot primi mai multe tipuri de ajutoare financiare, inclusiv unul pentru locuire. Mai exact, potrivit metodologiei de acordare și de plată a acestor ajutoare, care este acum în dezbatere publică, beneficiul pentru locuire, în valoare de până la 4.000 de lei pe lună, va putea fi folosit de persoanele cu dizabilități, printre altele, pentru plata chiriei și a utilităților publice.

Sprijin de la stat pentru persoanele adulte cu dizabilități

Ministerul Muncii a publicat în procedura de transparenţă decizională un proiect de hotărâre privind metodologia de acordare și de plată din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat a beneficiului pentru locuire și a beneficiului de tranziție pentru persoanele adulte cu dizabilități.

„În vederea susținerii unui trai independent în comunitate, persoanele adulte cu dizabilități pot primi un beneficiu pentru locuire și un beneficiu de tranziție, după caz, potrivit prevederilor art.202 și 203 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Beneficiul pentru locuire se acordă lunar în vederea administrării unei locuințe, pentru persoanele adulte cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care dețin certificat sau decizie de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate și care îndeplinesc condițiile referitoare la locuire și venit, pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate.

Beneficiul de tranziție de la stat se acordă o singură dată și ori de câte ori este nevoie, persoanelor adulte cu dizabilități, posesoare ale unui certificat de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate, pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate, sau pentru prevenirea reinstituționalizării”, se arată în proiectul de hotărâre.

Care este valoarea beneficiului pentru locuire acordat de stat

„Beneficiul pentru locuire se acordă pentru acoperirea cheltuielilor aferente plății chiriei pentru locuinţele închiriate din mediul public sau privat, aflate în mediu rural sau urban, respectiv a plății asigurărilor împotriva dezastrelor naturale, a serviciilor de utilităţi publice, precum și a reparațiilor curente necesare acestei locuințe.

2) Valoarea beneficiului pentru locuire este de până la 4.000 de lei/lunar .

(3) Valorile maxime de referință ale cheltuielilor acoperite prin beneficiul pentru locuire acordat pentru persoana adultă cu dizabilități care întrunește criteriile de eligibilitate sunt următoarele:

a) până la 1.500 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata chiriei, pentru locuințele închiriate din mediul privat, rural ;

b) până la 2.400 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata chiriei, pentru locuințele închiriate din mediul privat, urban;

c) până la 1.000 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata chiriei, pentru locuințele închiriate din mediul public, aflate în proprietatea sau administrarea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, sau aflate în fondul de locuinţe sociale;

d) până la 100 lei/an pentru cheltuielile determinate de plata asigurărilor împotriva dezastrelor naturale, încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundațiilor, cu modificările ulterioare;

e) până la 1.000 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata serviciilor de utilități publice și cheltuieli de reparații curente.

f) până la 1.500 lei/an pentru cheltuielile determinate de plata reparațiilor curente.”