Peste 13.000 de joburi noi în aceste trei domenii
Angajatorii din retail, industria alimentară/HoReCa şi turism au oferte pentru peste 13.000 de joburi noi, domenii având cea mai mare nevoie de personal pe timp de vară. Numărul se raportează la un total de 30.000 de locuri de muncă postate la nivel general de la începutul lunii iunie şi până acum, pentru toate domeniile, arată datele unei platforme de recrutare online.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial eJobs, mediile salariale înregistrate în aceste domenii variază între 3.000 şi 3.500 de lei.
„Vorbim despre medii salariale nete, la nivel naţional, pentru toate poziţiile şi nivelurile de experienţă pe care le au angajaţii care lucrează în aceste sectoare. Cel mai mult câştigă cei din retail, cu o medie lunară netă de 3.500 de lei, iar cel mai puţin cei din turism (3.000 de lei).
Împărţite însă pe nivel de carieră, cei care lucrează în retail, industria alimentară / HoReCa şi turism înregistrează medii de 2.850 de lei pe lună în categoria entry level (0 – 2 ani de experienţă), 3.200 de lei pentru mid level (2 -5 ani de experienţă) şi 4.000 de lei pentru senior level (peste 5 ani de experienţă)”, a afirmat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.
Așteptările salariale ale candidaților
Conform analizei, aşteptările salariale pe care le au însă candidaţii din aceste domenii depăşesc cu aproximativ 40% mediile încasărilor declarate.
Astfel, în timp ce media salarială din retail este de 3.500 de lei, aşteptările candidaţilor urcă până la 5.000 de lei pe lună. În industria alimentară şi HoReCa diferenţa este de 1.200 de lei (de la 3.300 de lei la 4.500 de lei), în timp ce pentru turism este înregistrat un decalaj de 1.500 de lei (de la 3.000 de lei la 4.500).
Pentru sectoarele de activitate menţionate, cei mai căutaţi în această vară sunt candidaţii entry level, în condiţiile în care peste 70% dintre oferte li se adresează. În ceea ce priveşte oraşele care au agregate cele mai multe oportunităţi, Capitala ocupă primul loc, fiind urmată de Cluj Napoca, Constanţa, Timişoara şi Braşov.
„Cu toate că vara apare o creştere sensibilă a numărului de joburi pentru aceste domenii, a căror dinamică este influenţată de sezonul estival, mediile salariale relativ mici nu încurajează candidaţii să aplice masiv. Retailul este, într-adevăr, pe primul loc la aplicări în luna iunie, dar aceasta este poziţia pe care o ocupă în mod tradiţional. În schimb, turismul şi industria alimentară/HoReCa se află abia pe locurile al 6-lea şi al 9-lea, cu câte 65.000, respectiv 55.000 de aplicări în luna iunie”, a afirmat Roxana Drăghici.
Ce domenii îi atrag pe candidați?
Potrivit analizei, mult mai atractive pentru candidaţi par a fi joburile din servicii, call center/BPO, IT/telecom ori servicii financiare.
„Pe de altă parte, pentru tinerii care caută să se angajeze doar pe durata verii, pe bază de proiect, angajatorii din turism şi HoReCa sunt variantele cel mai la îndemână de luat în calcul, în condiţiile în care aceste sectoare vin cu cel mai mare număr de joburi project based – peste 2.300, împreună”, a adăugat Roxana Drăghici.
În acest moment, peste 33.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.