Începând cu luna februarie din acest an, toți angajatorii care vor plăti pentru angajații lor abonamente de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie într-o anumită limită anuală NU vor mai trebui să plătească taxe salariale către stat, conform unui proiect de lege care a fost promulgat miercuri, 11 ianuarie 2023, de președintele României, Klaus Iohannis. Pe scurt, angajatorii care le vor plăti abonamente de sport angajaților nu vor mai trebui să plătească impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru pensii (CAS), sănătate (CASS) și muncă (CAM).
Potrivit proiectului de lege, scutirea de taxe salariale se va aplica NUMAI dacă angajatorul va acorda beneficiul respectiv într-o limită anuală de 400 de euro de persoană (echivalent în lei). Noua lege va intra în vigoare din februarie 2023.
Mai exact, este vorba despre „contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum și contravaloarea abonamentelor, oferite de același furnizor care acționează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât și dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.”
Cele trei coduri CAEN vizate sunt pentru activități ale bazelor sportive (9311), activități ale cluburilor sportive (9312) și activități ale centrelor de fitness (9313). Angajatorii care vor face acest lucru nu vor mai plăti taxe salariale către stat, nici impozit pe venit (care are o cotă de 10%), nici CAS (care are o cotă de 25%), nici CASS (care are o cotă de 10%) și nici CAM (care are o cotă de 2,25%).
Acest beneficiu va fi introdus la alineatul 4^1 al articolului 76 din Codul Fiscal, acolo unde sunt menționate unele venituri salariale pentru care nu se datorează impozit pe venit. Acest beneficiu va fi introdus la articolul 142, unde sunt menționate sumele neincluse în baza lunară de calcul a CAS, ceea ce înseamnă că, automat, sumele nu vor fi incluse nici în baza de calcul a CASS, nici în baza de calcul a CAM.
Cum se aplică această lege în cazul persoanelor fizice care obțin venituri independente?
Atenție! În cazul persoanelor fizice care obțin venituri independente (sistem real) va fi considerată cheltuială deductibilă limitat contravaloarea abonamentelor pentru sport, întreţinere sau activități profilactice și terapeutice dacă abonamentele sunt plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea este desfăşurată individual sau într-o formă de asociere, însă tot în limita echivalentului în lei a 400 de euro/an/persoană. În acest caz, se va aplica beneficiul chiar în ziua va intra legea în vigoare, adică după trei zile calendaristice de la publicarea ei în Monitorul Oficial.