Se dau 400 de lei de la stat! Intră în vigoare de vineri, 24 iunie. Cine va primi banii

Sursă: Dreamstime

Se dau bani de la stat! Românii pot primi până la 400 de lei sub formă de voucher. Începând de vineri, 24 iunie 2022, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Bugetul primei etape este de 25 milioane lei. Cum se face înscrierea și cum poți beneficia de voucher?

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), începând de vineri, 24 iunie 2022, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe, mașinile de spălat vase și frigiderele/congelatoarele.

Bugetul este de 25 milioane lei

Bugetul primei etape este de 25 milioane lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 24 iunie 2022-30 iunie 2022 sau până la epuizarea bugetului.

Persoanele fizice se mai pot înscrie în program prin crearea contului de utilizator până joi, 23 iunie, ora 23 , în aplicația informatică disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu – www.afm.ro.

Se dau vouchere în valoare de 400 de lei

În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puținnoua clasă energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasăenergetică D;
  • 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzifrigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E.

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit, transmite AFM.

Modificări în programul Rabla pentru Electrocasnice 2022

Programul de anul acesta va avea câteva modificări. Una dintre acestea prevede condiții mai stricte pentru persoanele care nu utilizează voucherele rezervate. Acestea nu vor mai putea aplica în cadrul programului pentru același echipament în cursul acestui an. Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

De asemenea, valabilitatea voucherului se reduce de la 15 zile la 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

O altă modificare intervenită în programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 se referă la eliminarea televizoarelor din categoria echipamentelor eligibile.

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului.