Așadar, valoarea biletelor culturale ce pot fi acordate salariaților de către angajatori pentru achitarea contravalorii bunurilor şi serviciilor culturale urmează să se majoreze.
În cazul biletelor acordate lunar, majorarea va fi de 10 de lei. În cazul celor acordate ocazional, majorarea va fi de 20 de lei.
Astfel, valoarea tichetelor culturale va ajunge la 200 lei/lună și la 400 de lei pentru cele acordate ocazional, potrivit proiectului de ordin pus în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor.
Proiectul pus în dezbatere publică prevede majorarea sumelor ce se acordă lunar sau ocazional
Proiectul de ordin de la Ministerul Finanțelor prevede majorarea sumelor ce se acordă lunar sau ocazional sub formă de tichete culturale la maximum 200 lei/lună, respectiv maximum 400 de lei/eveniment.
Trebuie menționat că actuala valoare a tichetelor culturale este de 190 lei/lună și de 380 lei pentru cele acordate ocazional.
Valoarea propusă prin viitorul ordin pentru tichetele culturale se va aplica în semestrul I și în primele două luni ale semestrului II, respectiv august și septembrie 2023.
Noile valori vor intra în vigoare în luna aprilie 2023
De asemenea, noile valori vor intra în vigoare în luna aprilie 2023, în contextul în care actualele valori ale tichetului cultural se aplică până la final de martie.
Potrivit Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, biletele culturale se pot acorda angajaților, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii bunurilor şi serviciilor culturale. Acestea pot fi:
- abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor;
- cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format.
Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin trebuie semnat de ministrul finanțelor și de cel al culturii. Ulterior, proiectul de ordin trebuie publicat în Monitorul Oficial.
Tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale. Fiecare tichet cultural pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde cel puţin următoarele menţiuni:
- numele şi adresa emitentului;
- valoarea nominală a tichetului;
- perioada de valabilitate a utilizării tichetului;
- spaţiu pentru înscrierea numelui, prenumelui, codului numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze tichetul;
- interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de alte bunuri/servicii decât cele prevăzute la art. 21 alin. (2);
- spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei evenimentului cultural la care tichetul a fost utilizat sau a unităţii la care a fost achiziţionat produsul, potrivit art. 21 alin. (2).