Planul de relansare economică a Guvernului Orban prevede pe lângă investiții, acordarea de sprijin pentru angajați și angajatori. Una dintre măsuri ar acorda un sprijin de 500 de euro pentru acești angajați.
Cei care vor beneficia de această sumă sunt angajații care lucrează în regim de telemuncă în această perioadă, suma fiind destinată achiziției de echipamente IT, se arată în documentul Guvernului.
Măsura este prevăzută la capitolul „Măsuri de sprijin pentru ocuparea forței de muncă”, cu scopul de „stimulare a desfășurării muncii în regim de telemuncă”.
„Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă”, scrie în planul de relansare economică intitulat „Reclădim România. Planul naţional de investiţii şi de relansare economică”.
Acest plan urmează să fie prezentat de Premierul Ludovic Orban în prezența președintelui Klaus Iohannis, cu care a colaborat în acest sens.
„După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca, în maxim o lună de zile, să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”, a arătat Orban.