Se dau 500 de lei de persoană! Banii intră pe card până vineri, 23 decembrie. Este vestea zilei în România

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Vești bune pentru acești români! Vor primi 500 de lei gratis de la stat! Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș. Se întâmplă până pe 23 decembrie.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în anul școlar 2022-2023 sunt 405 mii de beneficiari care trebuie primească tichetele educaționale în valoare de 500 de lei. 160.000 de copii și-a primit deja banii în perioada septembrie-noiembrie.

190.000 de copii o să primească tichetele sociale de 500 de lei

Conform ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, încă 190.000 de copii o să primească cei 500 de lei săptămâna aceasta, până pe 23 decembrie, iar restul de 55.000 în perioada ianuarie-februarie, potrivit lui Marcel Boloș.

„Cred că mai sunt câteva de virat, dar oricum primesc toți banii înainte de sărbători. Am promis că până în data de 9 decembrie, e adevărat, dar am avut ceva probleme cu listele de beneficiari. Acum am rezolvat și primesc toți banii săptămâna aceasta, până pe 23. Mecanismul urmează să-l definitivăm în luna februarie sau până în trimestrul întâi, ca să putem face majorarea de valoare și schimbarea de mecanism. Trebuie să terminăm proiectul de ordonanță.”, a spus Marcel Boloș, potrivit edupedu.ro.

Copiii din medii vulnerabile ar putea primi bani pentru rechizite și îmbrăcăminte

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a mai declarat că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile. Potrivit lui Boloș, acești copii ar putea să primească banii pentru rechizite și îmbrăcăminte înainte de începutul anul școlar.

Totodată, ministrul a precizat că valoarea voucherelor ar putea să crească până la 750 de lei.

„Schimbăm mecanismul în totalitate. Va fi cu o platformă dedicată. Cu inspectoratele școlare merge extraordinar de greu toată procedura. Și noi trebuia să le avem date înainte de începerea anului școlar, ca să se poată cumpăra rechizitele, și în august cumva să virăm acei bani pentru toți beneficiarii.

Lucrăm la un mecanism nou care va presupune ca, înainte de începerea anului școlar, să facem aceste viramente și să regândim, pentru că a crescut semnificativ numărul beneficiarilor acestui program, care este foarte așteptat de părinți și de către elevi. Vrem să le introducem inclusiv cumpărarea de carte, să-și poată cumpăra și cărți, poate chiar să creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei, să introducem mai multe facilități pentru a sprijini începutul de an școlar, cu hăinuțe, rechizite școlare, ghiozdan, cărți și tot ce le mai trebuie pentru parcursul educațional.”, a mai spus Marcel Boloș, pentru edupedu.ro