Se dau 500 de lei de la stat! Purtătorul de cuvânt al Executivului a vorbit despre programul care oferă acești bani pentru sute de mii de români. Până acum, doar 100 de mii de români beneficiază de acești bani. Despre ce este vorba?
Se dau 500 de lei de la stat! Vestea venită direct de la Guvern. Sute de mii de români vor beneficia
La finalul ședinței de Guvern care a avut loc miercuri, 9 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a susținut un briefing de presă în cadrul căruia a răspuns la mai multe întrebări ale jurnaliștilor.
Astfel, purtătorul de cuvânt al Executivului a vorbit despre tichetele educaționale în valoare de 500 de lei, cele despre care s-a spus, în luna septembrie, că vor fi acordate pentru 300 de mii de elevi.
Amintim că, tot în luna septembrie, 100 mii de elevi au beneficiat de aceste tichete educaționale, în timp ce restul nu.
Dan Cărbunaru a fost întrebat când ar urma acești elevi să primească tichetele educaționale promise în luna septembrie, având în vedere că acești bani ar fi trebuit să meargă pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru școală, în timp ce cursurile au început deja de trei luni.
Toți elevii vor primi tichetele educaționale în valoare de 500 de lei
Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că programul este implementat în continuare până când toți elevii vor primi tichetele educaționale promise pentru ca aceștia să meargă la școală în cele mai optime condiții.
De asemenea, Dan Cărbunaru a mai spus că îi va ruga pe cei de la Ministerul Educației să vină cu mai multe detalii cu privire la stadiul implementării acestui program.
”Anul școlar este în curs, n-o să spun neapărat că abia a început, pentru că e deja în derulare de o bucată bună de timp, dar el va fi implementat în continuare până când toți copiii își vor fi primit sumele necesare și produsele necesare pentru a putea merge în condiții cât mai bune la școală.
Și deja cred că e un al treilea minister care va contribui la răspunsul meu și o să-i rog pe colegii de la Ministerul Educației să vă dea mai multe detalii legate de stadiul implementării acestui program și dinamica pe care o au în vedere pentru a-l finaliza cu bine”, a fost declarația oferită de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, în cadrul unui briefing de presă de miercuri, 9 noiembrie.