Potrivit informațiilor transmise miercuri de ministrul Muncii, ajutorul este acordat din fonduri europene și ar urma să sosească peste câteva luni. Pensionari vor primi 300-500 de lei în funcţie de pensia pe care o au, ca ajutor pentru inflaţie.
Banii ar urma să sosească în luna octombrie
Banii vor fi primiţi în luna octombrie, după ce prima parte a fost dată la începutul anului, a explicat ministrul. Aceasta a subliniat că pensionarii pot avea încredere că vor beneficia de ajutorul din bani europeni.
„Sigur, tot ceea ce ne-am angajat că dăm vom da (…). Lăsați-ne să evaluăm exact situația în care ne aflăm. În opinia mea, dacă ne-am angajat, este un angajament, da, vom da”, a declarat Simona Bucura Oprescu la Antena 3.
Potrivit explicației oferite de ministrul Muncii, ajutorul va fi acordat astfel:
- Românii care au o pensie mai mică de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei;
- Românii care au o pensie între 1.500 şi 2.500 de lei vor primi un ajutor de 400 de lei;
- Românii care au o pensie între 2.500 şi 3.000 de lei vor primi un ajutor de 300 de lei.
Următorii români vor ieși mai devreme la pensie
În altă ordine de idei, legea pensiilor se modifică din nou pentru a include noi localități pe lista celor care permit o pensionare anticipată. Este vorba despre 15 noi localități unde se reduce vârsta standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare. Sunt vizate toate persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și aceasta urmează să intre în vigoare joi, 27 iulie.
Potrivit legii, sunt adăugate pe listă localitățile Ocna Mureș, Clejani, Letca Nouă, Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăștur, Comarnic, Florești, Valea Călugărească și Videle.
Conform legii, persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.