Daniel Baciu a anunțat că legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial.
„După adoptarea în Parlamentul României a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 369/ 19.12.2022. Este pentru prima dată în ultimii ani când este aprobat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale la jumătatea lunii decembrie.”, a scris președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, marți, 20 decembrie, pe pagina sa de Facebook.
Care sunt condițiile legale după care se stabilește ajutorul de deces
Șeful Casei de Pensii a declarat că „adoptarea bugetului în timp util este benefică atât pentru asigurații sistemului public de pensii cât și pentru pensionari. Enumăr câteva dintre constantele acestui buget pe care le utilizăm în mod frecvent în activitatea noastră curentă:
Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 este de 6.789 lei. Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul:
a) asiguratului sau pensionarului, la 6.789 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 3.395 lei;
Cota de contribuție de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați este de 25%;
Cota de contribuție de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care desfășoară activitatea în sectorul construcții este de 21,25%;
Cota de contribuție de asigurări sociale datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, de către persoanele juridice care au calitatea de angajatori este de 4%;
Cota de contribuție de asigurări sociale datorată în cazul condiițiilor speciale de muncă, de către persoanele juridice care au calitatea de angajatori este de 8%;
Suntem alături de pensionari, de cetățeni, de mediul de afaceri, de persoanele vulnerabile!”, a scris Daniel Baciu.
Cum vor arăta cupoanele de pensii
Șeful Casei de Pensii a venit cu un alt anunț important în contextul în care punctul de pensie va ajunge la 1.784 de lei în 2023, după majorarea de 12,5%. Așadar, coaliția a mai decis să ofere ajutoare pentru pensionarii care au pensii mici. De exemplu, cei cu o venituri mai mici de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei. Mai mult decât atât, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor continua să primească voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.
„Începând de vineri seara colegii mei au început tipărirea celor aproximativ 5 milioane de taloane de pensie aferente lunii ianuarie 2023; se lucrează în două schimburi, sâmbăta și duminica, pentru a finaliza cu succes și în timp util acest proces. Pe noile taloane de pensie sunt evidențiate atât pensiile majorate cu valoarea punctului de pensie de 1.785 lei cât și ajutorul financiar în sumă fixă de 1.000 lei, 800 lei respectiv 600 lei acordat în funcție de cuantumul pensiei, până la cuantumul de 3.000 lei, așa cum prevede de fapt OUG 168/2022.
Acest ajutor on-off se acordă în două tranșe egale respectiv în luna ianuarie și octombrie ale anului viitor. În aceste zile lucrăm într-un ritm alert pentru ca beneficiarii noștrii pensionarii să-și primească drepturile legitime la timp, fără nicio întârziere.”, a anunțat Daniel Baciu.