Șoferii care nu respectă aceste prevederi ale Codului rutier riscă amenzi consistente, dar și puncte de penalizare. Conducătorii auto trebuie să fie și mai atenți, mai ales că Poliția Română va fi cu ochii pe ei, după ce a lansat recent o campanie de verificare în acest sens.
Mai exact, este vorba despre prevederile Codului rutier legate de transportul copiilor. Șoferii trebuie să se asigure că aceștia poartă centură de siguranță sau, în cazul în care sunt mai mici, că stau într-un scaun special pentru copii.
Menționăm că, Poliția Română a lansat în acest sens o campanie de verificare și de informare a participanților din trafic privind importanța folosirii sistemelor de siguranță pentru copii.
În cazul în care șoferii care nu respectă aceste obligațiuni, sunt prevăzute amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei, ceea ce înseamnă patru sau cinci puncte-amendă. În plus, șoferii care nu respectă prevederile legii primesc și trei puncte de penalizare.
Ce prevede legislația din România în acest sens?
Potrivit Codului rutier, șoferii sunt obligați să se asigure că minorii poartă centurile de siguranță sau că sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, scrie avocatnet.ro.
De menționat că, este interzis transportul copiilor în vârstă de până la trei ani dacă autovehiculele nu sunt dotate cu sisteme de siguranță. O excepție în acest sens este prevăzută pentru transportul public de persoane, dar și taxiuri. Condiția este ca în cazul taxiurilor, copiii să ocupe orice alt loc decât cel de pe scaunul din față.
Cei cu o înălțime de până la 135 de centimetri trebuie să fie fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul, stabilește, pe de altă parte, regulamentul de aplicare a Codului rutier, conținut de HG 1.391/2006.
În cazul celor cu o înălțime mai mare de 135 de centimetri, aceștia trebuie să poarte neapărat centura de siguranță, cu condiția ca aceasta să nu treacă peste gâtul sau fața copilului. Totodată, ei pot fi transportați în continuare fixați într-un scaun special pentru copii.
Scaunele pentru copii se fixează de regulă pe locurile din spate
Potrivit regulamentului scaunele pentru copii trebuie amplasate pe locurile din spate, dar există și excepții.
Acestea se pot instala și pe scaunul pasagerului din față, dar doar orientat cu fața spre direcția opusă direcției de deplasare. De asemenea, mașina nu trebuie să fie echipată cu airbag frontal pentru pasagerul din față sau acesta trebuie să fie dezactivat.