Se dau 700 de lei pe lângă pensie! Se aplică de la 1 iulie. Vestea cea mare pentru milioane de români

Pensionarii au parte de vești bune, după ce Marcel Ciolacu a anunțat că aceștia vor primi un sprijin unic de 700 de lei, dar doar pentru vârstnicii care au o pensie de sub 2.000 de lei.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a președintelui Camerei Deputaților, iar măsura face parte dintr-un nou pachet de măsuri sociale și economice, cu numele ”Sprijin pentru România”, care are o valoare totală de 1,1 miliarde de euro.

Potrivit mesajului publicat pe rețeaua de socializare, acest pachet de măsuri, decis de către coaliția de guvernare, mai prevede:

  • amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă
  • acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public

Marcel Ciolacu spune că aceste măsuri vor fi aplicate de la data de 1 iulie 2022.

Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală

Pe de altă parte, președintele Partidului Social Democrat (PSD) a anunțat, tot luni, că Executivul va lua măsuri și pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public.

Marcel Ciolacu arată că măsurile care vor fi luate de Guvern sunt:

  • diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială
  • suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie
  • creșterea colectării veniturilor la bugetului general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei
  • accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției

”Coaliția de guvernare a decis astăzi lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.
1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:
A. Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială.
B. Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.
C. Creșterea colectării veniturilor la bugetului general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.
D. Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției”, arată Marcel Ciolacu pe Facebook.