Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi că, începând cu 15 mai, urmează să fie lansat apelul de proiecte privind implementarea Programului naţional de introducere a gazelor naturale şi că racordarea efectivă a gospodăriilor va fi considerată cheltuială eligibilă.
„Acele racorduri de care astăzi se vorbeşte, care sunt foarte scumpe şi care îngreunează capacitatea de plată a consumatorului, sunt trecute ca eligibile în cadrul proiectelor şi am luat în calcul o astfel de perspectivă, pentru ca să nu existe un blocaj în racordurile gospodăriile la reţeaua de gaze care urmează a se înfiinţa.
Costul estimativ al racordării, în jur de 8.000 de lei. Şi, da, este analizat şi e luat în calcul ca şi cheltuială eligibilă, ca să facilităm cât mai mult racordul, pentru cât mai mulţi consumatori la reţeaua de gaz”, a arătat ministrul în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
A fost aprobat calendarul de implementare
Ministrul a precizat că în cadrul şedinţei de guvern a fost aprobat calendarul de implementare a programului naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile care sunt încălzite cu combustibil solid şi lichid.
El a adăugat că în zilele următoare va fi depusă prima notificare la Ministerul Mediului pentru evaluarea impactului asupra mediului.
„Începând cu data de 15 mai 2020, vor avea posibilitatea autorităţile locale să depună cereri de finanţare pentru obţinerea acestei finanţări. (…) Termenul a fost calculat ţinând cont de procedura de mediu pe care o avem de parcurs pentru ca să se poată modifica Programul Operaţional”, a explicat ministrul, conform Agerpres.
Marcel Boloş a adăugat că un grup de lucru alcătuit din specialişti de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Economiei şi Ministerul Fondurilor Europene urmează să elaboreze şi să prezinte Guvernului criteriile de eligibilitate ale proiectelor care urmează să fie finanţate.
200.000 de gospodării vizate
„Inclusiv s-au luat în dezbatere o serie de astfel de criterii ce ţin de sustenabilitatea proiectelor, adică câţi consumatori sunt dispuşi să se racordeze la viitoarea reţea de gaz, capacitatea de plată a consumatorilor care urmează a se racorda la reţeaua de gaz, inclusiv dacă există posibilitatea tehnică de racordare la reţelele de transport de gaze naturale care sunt în apropierea localităţilor ce vor beneficia de aceste proiecte”, a spus el.
Boloş a subliniat că acest proiect a fost asumat prin programul de guvernare şi că există 200.000 de gospodării care în momentul de faţă sunt încălzite cu combustibil solid.
„Este aşteptat de mare parte a populaţiei, care se află în situaţia aceasta, în care locuinţele sunt încălzite cu combustibil solid. Programul sprijină introducerea şi înfiinţarea reţelelor de gaze naturale pentru rezolvarea acestei probleme, a locuinţelor încălzite cu combustibil solid. Valoarea programului naţional este de 200 de milioane de euro şi numărul de gospodării estimat pe care îl avem în momentul de faţă este de 200.000 de gospodării”, a precizat el.