Compensații pentru energie pentru moldovenii cu venituri reduse în sezonul rece
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un proiect de lege care prevede compensații pentru energia consumată în sezonul rece, destinate persoanelor cu venituri reduse.
Aceste compensații vor fi acordate sub formă de plată monetară, iar beneficiarii vor trebui să ridice banii până la 30 iunie 2024. În caz contrar, aceștia nu vor mai beneficia de ajutoarele respective, scrie tv8.md.
Conform proiectului, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va fi responsabil de stabilirea și calcularea compensațiilor, pe baza datelor prezentate pe portalul oficial compensatii.gov.md. Autoritățile vor verifica corectitudinea informațiilor prin anchete și vizite la domiciliul solicitanților, pentru a preveni abuzurile.
Cum se face plata?
Plata compensațiilor se va realiza prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay, printr-un prestator de servicii de plată desemnat. Modificările legislative au fost susținute de 71 de parlamentari și vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
În termen de trei luni, Guvernul va ajusta actele normative pentru a le aduce în conformitate cu noile reglementări. Implementarea acestui proiect va necesita o sumă de peste 1,1 miliarde de lei.
Anul trecut, statul a acordat compensații pentru 790.000 de beneficiari.
Cei care au folosit gaze, energie termică sau electricitate pentru încălzire au primit reduceri directe în factură, iar valoarea acestora a fost calculată în funcție de gradul de vulnerabilitate.
De asemenea, cei care se încălzeau cu sobe au primit o plată lunară de 800 de lei. Aceste măsuri fac parte dintr-o politică guvernamentală mai amplă de sprijin pentru persoanele vulnerabile în fața costurilor ridicate ale energiei.
Ajutor pentru energie în România
Guvernul român continuă să sprijine pensionarii și familiile cu venituri mici prin acordarea ajutoarelor pentru plata facturilor de energie, inclusiv pentru încălzire. În cadrul măsurilor implementate, guvernul a decis că ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, care include energia termică, gazele naturale, energia electrică și combustibilii solizi sau petrolieri, va fi acordat în continuare celor care au beneficiat de aceste ajutoare și în anii anteriori.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței sunt oferite sub formă de carduri de energie, emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română. Cardurile sunt destinate să sprijine plata facturilor curente sau restante, exclusiv pentru locul de consum al beneficiarului. Cu fiecare card se pot efectua mai multe plăți, până la epuizarea sumei totale de 700 lei, care se acordă de două ori pe an.
Ajutoarele pentru energie sunt destinate persoanelor care se încadrează în anumite criterii de venit. Printre beneficiarii eligibili se numără pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii cu pensie de invaliditate, persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și familiile care beneficiază de alocație de susținere a familiei. Venitul maxim lunar al acestor categorii de beneficiari nu trebuie să depășească 2.000 lei.