Pensionarii cu venituri mici primesc un ajutor de 800 de lei în 2025. Când vor fi virați banii?

Într-un an în care pensiile rămân înghețate, Guvernul vine cu o măsură de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici. Aproximativ 2,5 milioane de vârstnici vor primi un ajutor financiar de 800 de lei, acordat în două tranșe – prima în aprilie, iar a doua la finalul anului, în decembrie.

Această decizie vine pe fondul unui deficit bugetar uriaș, iar Executivul încearcă să găsească soluții pentru a menține sprijinul social fără a majora cheltuielile.

Ajutorul financiar este destinat pensionarilor cu venituri mai mici de 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie. Banii vor fi virați direct pe cardurile de pensie sau vor fi livrați prin poștaș, odată cu pensia.

Distribuirea banilor se va face astfel:

  • 400 de lei în aprilie, înainte de Paște
  • 400 de lei în decembrie, înainte de sărbătorile de iarnă

Guvernul a anunțat că proiectul de hotărâre va fi adoptat în următoarele săptămâni, astfel încât ajutoarele să fie distribuite la timp.

Impactul financiar al acestei măsuri este estimat la 2 miliarde de lei.

recalculare pensii, pensionari
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

De ce a ales Guvernul această soluție?

În 2024, pensiile au fost majorate de două ori, iar o nouă creștere nu este sustenabilă, având în vedere că deficitul bugetar a ajuns la 135 de miliarde de lei.

Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, consideră că ajutoarele financiare sunt o soluție de avarie, dar sumele sunt prea mici.

„Impactul financiar al indexării pensiilor, dacă s-a fi respectat prevederea legală ar fi fost de minim 8 miliarde de lei cheltuieli suplimentare, deci de 4 ori mai mult. Așa au venit cu această soluție de avarie prin care să mai dea niște ajutoare financiare.

Evident sumele sunt mici, sunt foarte mici. Așa o să sară și salariații care sunt plătiți cu salariul minim, care o să zică „Bine, și noi avem nevoie de niște măsuri de sprijin””, spune acesta, potrivit stirileprotv.ro.

În luna ianuarie, pensia medie în România era de 2.800 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 22% față de anul trecut, conform datelor Casei de Pensii.

Cu toate acestea, costurile de trai au crescut, iar mulți pensionari se confruntă cu dificultăți financiare, mai ales pe fondul scumpirilor la energie și alimente.

Plafonarea prețurilor la energie, prelungită

În paralel, Guvernul analizează prelungirea schemei de plafonare a prețurilor la energie și gaze:

  • Pentru gaze naturale – prelungire cu încă un an
  • Pentru energie electrică – prelungire cu cel puțin trei luni

Decizia finală urmează să fie luată la finalul acestei săptămâni.

Corina Murafa, expert în energie, subliniază că măsurile de sprijin trebuie direcționate către consumatorii vulnerabili.

„Consumatorul vulnerabil se definește ca acel consumator care indiferent de veniturile pe care le are – dacă o dată ce își plătește factura la energie cade în sărăcie relativă, nu își mai poate permite bunurile de bază în gospodărie, atunci el este sărac energetic”, spune aceasta, potrivit sursei citate.

În acest context, Guvernul ia în calcul introducerea unor carduri de energie, care ar urma să fie distribuite după încheierea actualei scheme de plafonare.