În învățământul privat, salariile sunt după experiență
Un educator care lucrează într-o grădiniţă privată din Bucureşti poate avea un salariu cuprins între 4.000 şi 5.000 de lei pe lună. Potrivit eJobs, un asistent educator are un salariu cuprins între 3.000 şi 4.000 de lei. Plafoanele salariale variază în funcţie de experienţa pe care o au candidaţii şi de certificările profesionale obţinute.
Câştigurile cele mai mari se înregistrează în învățământul privat din Bucureşti. În oraşele mai mici nivelul este cu aproximativ 25% sub nivelul din Capitală.
În cazul şcolilor private, pragurile salariale diferă în funcţie de ciclul de învăţământ. Astfel, potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, dacă salariul unui învăţător debutant din învățământul privat este de aproximativ 3.000 de lei/lună, pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă depăşeşte 4.500 de lei.
Și vechimea este un criteriu
Totodată, un profesor din ciclul gimnazial câştigă între 5.000 şi 8.000 de lei. Departajarea se face în funcţie de vechime, dar şi de specializarea pe care o are.
„Este (…) un domeniu în care retenţia de personal este esenţială şi, pentru asta, angajatorii sunt atenţi la pachetele pe care le oferă candidaţilor. Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge şi la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra, care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare şi certificare profesională.
Transparenţa salarială este un alt element de care angajatorii din acest domeniu ţin cont pentru că ştiu cât de mult îi poate ajuta în recrutarea persoanelor potrivite. Tocmai de aceea, aproximativ 70% dintre joburile postate pentru acest domeniu au salariul afişat în anunţul de angajare”, a declarat Roxana Drăghici, director de Vânzări la eJobs.
Începând cu luna iulie a acestui an, şi personalul din sistemul de stat a primit salarii majorate. Creșterile au avut loc în urma grevei care a avut loc la finalul lunii mai şi începutul lunii iunie. Creşterile au pornit de la 760 de lei net şi au ajuns până la 1.420 de lei net, echivalentul unei majorări de 25% la toate categoriile.
Lansată în anul 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România care, începând din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
- S-a votat interzicerea telefoanelor mobile. Decizia luată chiar azi, 13 decembrie. Unde se aplică
- Monica Florea, antrenoarea Generației Z pentru reușită în viață și business: „Astăzi, tinerilor le e tot mai greu să-și găsească calea. E nevoie de o schimbare cu adevărat! În felul în care-i sprijinim să-și găsească drumul”