Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece pot fi depuse la Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din fiecare sector, informează autorităţile locale din Bucureşti.
Sector 1
Cetăţenii Sectorului 1 pot depune începând din 14 octombrie la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1 din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, corp E, parter, camera 1, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece noiembrie 2019-martie 2020.
Solicitanţii ajutorului pentru încălzirea locuinţei care vor înregistra cererile-declaraţie pe propria răspundere până la data de 20 a lunii respective vor beneficia de ajutor începând cu luna depunerii cererii. Cei care vor depune cererile după data de 20 a lunii respective vor beneficia de ajutorul de încălzire începând cu luna următoare.
Sector 2
Pentru obţinerea ajutoarelor de încălzire, locuitorii Sectorului 2 trebuie să depună cererile până cel târziu la data de 20 noiembrie. După această dată, pentru cererile depuse până la data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna respectivă, iar pentru cererile depuse după data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna următoare.
Formularele completate, însoţite de actele doveditoare, se depun la sediile DGASPC Sector 2 (Serviciul Asistenţă Socială Baicului, str. Heliade Între Vii nr. 36, Serviciul Asistenţă Socială Maşina de Pâine, str. Glinka nr. 7A, Serviciul Asistenţă Socială Pantelimon, bld. Basarabia nr. 90, Serviciul Asistenţă Socială Silvestru, Calea Moşilor nr. 132), individual sau prin reprezentantul asociaţiei, de luni până joi, în intervalul orar 08.00 – 16.00, iar vineri între ora 08.00 şi 14.00.
Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor pentru încălzirea pe bază de energie termică, gaze naturale, energie electrică se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se asigură prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri pentru familiile beneficiare de ajutor social stabilit potrivit Legii nr. 416/2001 se asigură din bugetele locale. Pentru persoanele beneficiare de ajutor social, înscrise la Primăria Sectorului 2, s-a alocat suma de 4.640 lei, iar în cazul în care vor apărea cereri noi, altele decât beneficiarii ajutorului social, se vor face solicitări de atribuire a fondurilor necesare, în funcţie de numărul acestor cereri. În prezent, nu se poate face o estimare a acestor cereri, dar există fonduri suficiente la bugetul local, a adăugat Primăria Sectorului 2.
Sector 3
Formularul-tip „Cerere-declaraţie pe proprie răspundere privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei” însoţit de actele doveditoare se depun din 15 octombrie la sediul DGASPC Sector 3 din bd. 1 Decembrie 1918 nr.12-14, sector 3, etaj 2, camera 21, programul de lucru cu publicul fiind de luni până joi între orele 9.00-15.00.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţie a primarului Sectorului 3, astfel: începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus actele solicitate până la data de 20 a lunii respective, începând cu luna următoare depunerii cererii pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.
Bugetul alocat pentru ajutoarele de încălzire în 2019 este de 30.000 de lei, a adăugat Primăria Sectorului 3.
Sector 4
Cetăţenii de pe raza Sectorului 4 pot depune din 15 octombrie cererile în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece 2019-2020. Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, precum şi celelalte acte doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate se înregistrează la sediul DGASPC Sector 4 Bucureşti cu sediul în str. Soldat Enache Ion Nr. 1 A.
Stabilirea dreptului de acordare se face o singură dată pe întreaga perioadă a sezonului rece, după următoarele reguli: începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective; începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.
Sector 6
Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, precum şi celelalte acte doveditoare privind componenţa familiei şi a veniturilor realizate se înregistrează la Serviciul Ajutor Social din cadrul DGASPC Sector 6, strada Floare Roşie nr.7A, etaj 2, camera 16.
Pentru sezonul rece 2018 – 2019, DGASPC Sector 6 a instrumentat 325 de dosare şi a facilitat acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei pentru aproximativ 300 de familii sau persoane cu venituri modeste.
Cererile pentru ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pot fi depuse până pe 20 noiembrie pentru ca persoana singură/familia să beneficieze de acest tip de ajutor pentru întreaga perioadă a sezonului rece, respectiv noiembrie 2019 – martie 2020. În situaţia în care cererile se depun pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face după cum urmează: începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective; începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună indiferent de data la care a fost depusă cererea.
Beneficiarii venitului minim garantat, acordat în baza prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, care se încălzesc cu combustibili solizi, primesc ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu combustibil solizi, în cuantum de 290 lei, pentru toată perioada sezonului rece, din fonduri prevăzute la bugetul local. Toate celelalte tipuri de ajutoare pentru încălzirea locuinţei sunt acordate din fonduri prevăzute la bugetul de stat, a adăugat Primăria Sectorului 6.
Primăria Sectorului 5 nu a răspuns solicitării agenţiei Agerpres până la data publicării materialului.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.
Pentru acordarea ajutorului cu energie termică, limita venitului mediu net lunar pe membru de familie este de 786 lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanei singure. În cazul în care locuinţa este încălzită cu gaze naturale, energie electrică, precum şi cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 750 lei atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanei singure. Valoarea ajutorului de încălzire diferă în funcţie de cuantumul venitului beneficiarilor şi de tipul de încălzire, variind între 20 şi 262 de lei pe lună.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă cu respectarea listei bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, printre care se numără clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti.