Este obligatoriu în România. Codul Rutier 2022 spune foarte clar că toți conducătorii auto au obligația de a-și echipa mașinile corespunzător, în special în sezonul rece. Cei care nu fac acest și nu dețin toate accesoriile prevăzute în Codul Rutier lucru riscă să primească amenzi cât se poate de usturătoare, conform legii.
În mai multe zone ale țării a apărut deja și prima zăpadă, drept urmare, șoferii trebuie deja să se pregătească, astfel încât să nu fie luați în surprindere de polițiștii rutieri. Aceștia sunt obligați de lege să își echipeze mașinile cu cauciucuri de iarnă, dar și cu lanțuri de zăpadă, iar asta nu este tot.
Codul Rutier 2022. Accesoriile obligatorii în sezonul rece
Codul Rutier 2022 spune că la prima zăpadă, absența cauciucurilor de iarnă îi poate pune pe șoferi în situația de a fi amendați, drept urmare, indicat ar fi ca posesorii de mașini să se pregătească din timp.
În același timp, șoferii sunt obligați de lege să mai aibă în portbagaj, în perioada iernii, un săculeț de nisip și de asemenea, o lopată care va fi utilizată la deszăpezire, evident, în cazul în care este nevoie.
Cei care sunt opriți în trafic și controlați, dar nu au aceste accesorii riscă să fie sancționați cu o amendă de 9 și până la 20 de puncte. Iar asta nu este tot. Polițiștii rutieri pot de asemenea să rețină și certificatul de înmatriculare al mașinii, șoferii primind în schimb o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Amenzi de până la 3.000 de lei pentru acești șoferi
După un calcul simplu, în condițiile în care un punct de amendă în 2022 este 145 de lei, șoferii care nu respectă obligațiile legale pot ajunge să fie sancționați cu amenzi de la 1.305 lei până la 2.900 de lei.
Referitor la anvelopele de iarnă, acestea nu sunt obligatorii după o anumită dată. Pe de altă parte, dacă șoferii circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de momentul din an, aceștia sunt nevoiți să își echipeze mașina cu ele.
În același timp, Codul Rutier mai arată și că autovehiculele care au o greutate de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate și cu dispozitive antiderapante. În caz contrar și acești șoferi riscă să fie sancționați atunci când sunt opriți în trafic.