Vești extrem de importante pentru mii de români. Noul ministru al Mediului, Mirrcea Fechet, a făcut public totul. Se dau bani de la stat printr-un program cheie.
Se dau bani ca să îți iei centrală termică de apartament!
Mircea Fechet a anunţat că peste 11.200 de români au aplicat în programul „Casa Eficientă Energetic”, în timp ce mai mult de 1.000 de primării s-au înscris în programul „Iluminatul public”. „Tot la capitolul veşti bune, vă spun că mai mult de 11.200 de români au aplicat deja la ‘Casa Eficientă Energetic’.
Asta înseamnă 15.000 de euro maxim pe care statul român îi decontează atunci când cetăţenii aleg să-şi eficientizeze energetic casa, fie că vorbim de izolaţie termică, schimbarea termopanelor, înlocuirea centralei termice cu una mai eficientă din punct de vedere energetic sau chiar schimbatul iluminatului în casă cu unul mai eficient.
Ne propunem să evaluăm foarte repede toate aceste cereri de finanţare pentru ca românii să se poată bucura de beneficiile acestui program cât mai repede. Acelaşi lucru ni-l propunem şi cu un alt program în premieră, respectiv ‘Iluminatul public’, unde mai mult de o mie de primării au aplicat şi unde a evaluat deja peste o treime din aplicaţiile depuse”, a precizat ministrul de resort, conform Agerpres.
Noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a depus, joi, jurământul de învestitură în funcţie, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
La ceremonie au participat premierul Ludovic Orban, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele prin care a luat act de demisia lui Costel Alexe din funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor şi l-a numit pe Mircea Fechet. Mircea Fechet a fost secretar de stat în Ministerul Mediului.
Costel Alexe a demisionat din funcţie după ce a fost ales, la scrutinul din 27 septembrie, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.