Cea mai bună veste a venit chiar acum! Profesorii de la stat, dar și alți angajați din învățământ, vor primi 1.450 de lei. Ordinul a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
Mai exact, este vorba despre voucherele de vacanță în valoare de 1.450 de lei pentru anul 2022, pe care profesorii și angajații din învățământ le vor primi. Potrivit textului care a fost deja publicat în Monitorul Oficial, de această dată, voucherele de vacanță vor fi emise doar pe suport electronic.
În ceea ce privește modul de acordare, documentul arată că voucherele de vacanță pentru profesori vor fi acordate în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație.
Cum vor fi acordate voucherele în acest an?
„Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație”, conform documentului.
Referitor la perioada de valabilitate, ordinul arată că voucherele de vacanță sunt valabile un an de zile de la data alimentării suportului electronic, iar banii sunt impozitaţi în luna în care au fost acordaţi beneficiarului.
În același timp, documentul mai arată că în cazul celor care în anul curent „au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii.
În cazul în care nu se poate stabili funcția de bază, având obligația de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, și către ceilalți angajatori opțiunea făcută, cu respectarea prevederilor alin. (1)”.
Voucherele de vacanță pot fi refuzate
Există și situația în care profesorii sau angajați de învățământ nu vor dori aceste vouchere. În acest sens, ordinul publicat în Monitorul Oficial prevede că cei care vor refuza să le primească trebuie să depună o solicitare scrisă în acest sens, la unitatea unde lucrează, în 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial.
Menționăm faptul că în luna februarie 2021, în cel de-al doilea an al pandemiei de COVID, voucherele de vacanță au fost tăiate de către Executiv.