Sunt vești bune pentru români. Se dau bani de la stat. Anunțul a fost făcut astăzi. Cei care vor să intre în posesia banilor trebuie să îndeplinească anumite condiții. Ce trebuie să faceți pentru a obține acești bani?
Sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 – ”Bunăstarea animalelor” din pachetul ”Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor” se desfăşoară în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2020, informează joi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) într-un comunicat.
Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri, precizează APIA.
Ghidul solicitantului poate fi găsit pe site-ul oficial
Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pachetul Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, a fost publicat pe site-ul APIA, potrivit Agerpres.
Ghidul solicitantului pune la dispoziţia potenţialilor beneficiari informaţiile necesare privind: condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obţinerii plăţilor; completarea şi depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate şi termenele ce trebuie respectate de solicitanţi pentru obţinerea plăţilor; angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanţii în vederea accesării subpachetelor; respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte şi unitare a problemelor legate de completarea şi depunerea cererilor, respectarea obligaţiilor şi angajamentelor luate prin semnarea cererii şi a posibilelor sancţiuni şi reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.