Se dau bani de la stat pentru achiziționarea unei case. Ministrul Finanțelor a expus modalitatea prin care se pot accesa acești bani. Sunt vizați toți cei care își caută o locuință. Florin Cîțu a anunțat câți bani sunt alocați pentru acest program.
Programul „Prima Casă” funcţionează, are un plafon de două miliarde de lei şi nu au fost schimbate nici criteriile de acordare a creditului, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la postul de televiziune Digi 24.
„‘Prima Casă’ există, funcţionează, are plafon două miliarde de lei, nu e nicio problemă şi nu se opreşte. Poţi depune dosar pentru ‘Prima Casă’. Dacă sunt probleme, sunt cu unele bănci care poate au renunţat la program, dar nu din partea noastră. Din partea noastră, plafonul este două miliarde de lei şi există şi Hotărârea de Guvern. Nu este nicio problemă la ‘Prima Casă’. Programul funcţionează. Şi nu am schimbat nici criteriile deocamdată”, a spus Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Programul „Prima Casă” va avea un plafon de 2 miliarde în 2020
Ministrul a precizat că plafoanele pentru acest program au fost stabilite în 2016.
„Au fost stabilite 2,5 miliarde (de lei – n. r.) pentru 2017, două miliarde pentru 2018, două miliarde pentru 2019, două miliarde – 2020, 1,5 miliarde în 2021. Niciun fel de discuţie. Am semnat şi Hotărârea de Guvern pentru 2020 (…) Dar el funcţiona pentru că erau plafoanele deja date”, a afirmat ministrul Finanţelor.
Premierul a asigurat că programul „Prima Casă” va fi în continuare funcțional
Amintim că, în urmă cu puțin timp, circulau zvonuri în spațiul public cu privire la faptul că actualul Guvern are în plan să renunțe la Programul „Prima Casă”. Însă, premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul urmează să emită o hotărâre prin care sunt stabilite condiţiile, pentru acest an, ale programului „Prima casă„, pentru care au fost alocaţi 2 miliarde de lei, şi a dezminţit categoric „minciuna gogonată lansată de PSD” că acest program nu va mai fi finanţat.