Vești de ultimă oră de la Guvern. Românii care acordă cazare refugiaților ar putea fi plătiți pentru fiecare zi. La începutul ședinței de Guvern de vineri, premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre situația refugiaților din Ucraina, dar și despre ajutorul pe care Executivul vrea să îl acorde.
Mai exact, potrivit acestuia, Guvernul are în plan să aloce 45 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru recuperarea cheltuielilor cu cazarea pentru cetăţenii români care găzduiesc refugiaţi ucraineni.
Referitor la sumele acordate, premierul a precizat că românii care vor găzdui cetățeni ucraineni ar urma să primească 50 de lei pe zi.
Românii care vor primi 50 de lei pe zi
„Nu am reuşit în şedinţa de miercuri să finalizăm procedurile care vizau reglementarea modului în care cetăţenii români, persoane fizice, pot să beneficieze de recuperarea sumelor pe care le cheltuiesc cu cazarea cetăţenilor ucraineni.
Prin hotărârea de guvern de astăzi am stabilit ca, din Fondul de rezervă al Guvernului, să alocăm 45 de milioane de lei, astfel încât, în perioada următoare, cetăţenii români care găzduiesc cetăţeni ucraineni vor putea să beneficieze de recuperarea banilor cheltuiţi cu cazarea, în valoare de 50 de lei pe zi”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.
Un alt aspect punctat de premierul țării l-a reprezentat faptul că recuperarea sumelor cheltuite cu hrana de către cetăţenii români care găzduiesc refugiaţi ucraineni este și ea reglementată.
Ce măsuri mai pregătește Guvernul?
Acesta a subliniat faptul că în acest mod, va fi acoperit întreg pachetul de măsuri pe care Executivul și l-a asumat având în vedere situația actuală extrem de dificilă. „În felul acesta acoperim întreg pachetul de măsuri pe care l-am asumat la nivelul Guvernului”, a spus Ciucă.
Menționăm faptul că, potrivit notei de fundamentare aa proiectului de act normativ menţionat de premier, se menționează clar că în vederea stabilirii sumei de 45 de milioane de lei, s-a avut în vedere acordarea unui sprijin financiar de 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru cazarea unui număr mediu de 15.000 cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, pentru o perioadă de 60 de zile.