Calendarul APIA 2025: Perioada de depunere a cererilor pentru subvenții
Bani pentru fermieri. Fermierii din România se pregătesc pentru demararea campaniei APIA 2025, o etapă esențială în obținerea subvențiilor agricole, scrie agrointel.ro.
Procesul de depunere a cererilor va începe în luna martie, însă, din cauza faptului că data de 1 martie cade într-o zi de sâmbătă, prima zi de lucru pentru înregistrarea documentelor va fi luni, 3 martie.
Termenul-limită pentru depunerea cererilor unice fără penalizări este stabilit pentru vineri, 30 mai 2025.

Bani pentru fermieri. Aproape trei luni pentru depunerea cererilor
Bani pentru fermieri. Campania de subvenții din acest an va oferi fermierilor o perioadă de aproximativ trei luni pentru a-și depune cererile la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Conform informațiilor publicate în Monitorul Oficial nr. 127 din 12 februarie, Ordinul nr. 42/2025 prevede că fermierii pot solicita sprijin financiar în intervalul 3 martie – 30 mai.
Este important de reținut că depunerea cererilor după data de 30 mai va fi considerată inadmisibilă, fără a exista posibilitatea aplicării unor penalizări pentru întârzieri, așa cum se întâmpla în anii anteriori. Modificările asupra cererilor pot fi operate până la aceeași dată, 30 mai 2025.
Schimbări importante în procesul de depunere
În cadrul unei conferințe de presă organizate de Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), desfășurată pe 10 februarie, Tinel Gheorghe, directorul APIA, a anunțat câteva noutăți pentru campania din acest an.
Printre acestea se numără și eliminarea perioadei de depunere cu penalizări.
De asemenea, funcționarii APIA vor începe, începând cu 20 februarie, o serie de sesiuni de informare cu privire la noile cerințe din Planul Național Strategic (PNS) 2025.
”Lucrăm la Ghidul Solicitantului pentru partea de condiționalitate socială și avem ședințe pe zoom cu funcționarii din țară, undeva între 18-20 februarie iar după data de 20 februarie în teritoriu toți angajații APIA vor proceda la promovarea noilor condiții și scheme din Planul Național Strategic (PNS) 2025.
În paralel sper anul acesta și în doresc, am și sprijinul domnului ministru Florin Barbu, ca în ceea ce privește aplicația informatică va fi în termen realizată astfel încât campania de declanșare a plăților în avans din 16 octombrie pentru 2025 și plata finală să se desfășoare fără probleme”, a punctat Tinel Gheorghe.

Ghidul Solicitantului și informarea fermierilor
Pentru o bună desfășurare a campaniei, se lucrează intens la elaborarea Ghidului Solicitantului, în special în ceea ce privește condiționalitatea socială. Între 18 și 20 februarie vor avea loc ședințe online cu funcționarii APIA din întreaga țară, urmând ca, după această dată, să înceapă promovarea noilor reguli și scheme de sprijin.
Astfel, sunt încurajați să fie proactivi, să consulte ghidul și să participe la sesiunile de informare pentru a evita eventuale neclarități în procesul de depunere a cererilor de plată. Calendarul APIA 2025 aduce schimbări semnificative, menite să simplifice și să eficientizeze procesul de acordare a subvențiilor pentru agricultori.
Termene importante de reținut:
- 3 martie 2025: începerea depunerii cererilor unice
- 30 mai 2025: ultima zi de depunere fără penalizări
- 16 octombrie 2025: începerea plăților în avans