Anunţ excelent pentru românii care au probleme cu plata facturilor sau care se chinuie în fiecare lună să-şi cumpere mâncarea necesară, din cauza veniturilor mult prea mici.
Ajutor pentru români în vederea plăţii facturilor şi a achiziţionării alimentelor de bază
Detaliile de ultimă oră vin de la ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi. El spune că noul pachet social ce va veni de la Guvern în sprijinul românilor cu venituri mici urmează să fie prezentat peste doar câteva zile. Ministrul Muncii a explicat că va exista un pachet socio-economic, nu doar unul social.
„Certitudinea este că noi suntem pe final cu acest pachet. Chiar astăzi de dimineaţă am avut şi voi avea în continuare ultimele discuţii cu domnul ministru al Finanţelor, după care vom discuta cu liderii partidului să prezentăm ceea ce noi am terminat practic aseară de lucrat.
Suntem pe construcţia finală. Vom anunţa în termenul cel scurt ceea ce se întâmplă”, a precizat Marius Budăi, duminică, pentru Antena 3.
Un punct deosebit de important în acest nou pachet socio-economic este reprezentat de preţurile la energie. Consumatorii casnici trebuie să fie protejaţi de explozia preţurilor la curent şi gaze, a subliniat ministrul Muncii.
„În acest pachet avem măsuri sociale şi economice. În primul şi în primul rând, grija noastră a fost îndreptată către preţurile din energie, astfel încât populaţia pentru iarna 2022, iarna 2023 să nu mai aibă preţuri modificate. Deci vorbesc de populaţie, de consumatorii casnici.
Specialiştii noştri au lucrat pe o astfel de schemă, au prezentat o parte în coaliţie, vom avea discuţiile finale. Asta a fost o grijă, să ne asigurăm că traversăm cu bine această iarnă”, a mai afirmat Marius Budăi.
Cum se vor majora pensiile în România?
Cu câteva zile în urmă, ministrul Muncii vorbea şi despre creşterea pensiilor în România. Oficialul din Guvern explica faptul că, potrivit legii, inflația de referință luată în calcul pentru creșterea pensiilor ar trebui să fie cea din 2021, adică 5,1%, deși, în acest moment, rata inflației este de 15%. Marius Budăi a precizat că nu se va ţine cont de această prevedere.
„Dacă ne-am uita în litera legii, ar trebui să majorăm pensiile cu rata inflației din 2021. Nu o să procedăm însă așa, suntem pe ultima fază, cu ultimele calcule, și, în momentul în care vom ajunge la o soluție, cu siguranță liderii coaliției o vor anunța în termenul cel mai scurt”, a declarat şeful de la Ministerul Muncii.
El a ținut să precizeze că nicio majorare nu va spori puterea de cumpărare a cetățenilor români, ci doar o va menține.
„Eu am spus-o foarte clar în ședințele coaliției, o majorare cu doar 5%, plus majorarea de la început de an, cea de 10%, nu ar crea nici măcar o apărare.
O spun cu mâhnire, decizia pe care o vom lua va veni în sprijinul seniorilor doar pentru a menține puterea de cumpărare pentru că nu putem vorbi nicidecum, în aceste momente, de creșterea puterii de cumpărare”, a explicat Marius Budăi, în cadrul unui interviu acordat pentru Realitatea PLUS.