Guvernul vrea să convingă românii să muncească până la 70 de ani. Astfel, odată cu noua lege a pensiilor, cei care aleg să mai rămână în câmpul muncii și după vârsta de 65 de ani vor primi puncte în plus la pensie. Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene, a explicat, într-un interviu pentru Antena 3, despre cum vrea Executivul să ne facă să muncim pentru mai mult timp.
Schimbare majoră privind vârsta de pensionare în România
Gina Vacariu, jurnalistă Antena 3, l-a rugat pe ministrul Fondurilor Europene să explice cum ar trebui să încurajăm pensionarea la 70 de ani, mai ales că aceasta este una dintre prevederile PNRR. Se pare că Guvernul pregătește o serie de facilități fiscale în acest sens.
„Pentru fiecare an pe care îl stai în câmpul muncii, peste 65 de ani, să primești puncte în plus de pensie și atunci ai toată motivația să rămâi. Această lege este noua lege a pensiilor la care lucrează domnul Budăi”, a explicat Dan Vîlceanu la Antena 3.
Cum vor fi premiați românii?
Dan Vîlceanu mai spune că nu toată lumea va putea face acest lucru, să muncească până la 70 de ani, dar cei care vor să facă asta vor avea un cadru legal în acest sens.
„Trebuie să te uiți la fiecare persoană, poate mai sunt persoane care nu pot să mai muncească până la 70 de ani, dar poate sunt altele care pot să muncească și își doresc să muncească până la 70 de ani. Nu trebuie să îl oprești să facă lucrul acesta și trebuie să îi dai posibilitatea să facă asta”, a mai transmis ministrul.
Mai mult, se va da un plus la pensie pentru fiecare an muncit suplimentar.
„El va avea un plus la pensie, pentru că pe fiecare an pe care îl muncește va avea o contribuție în plus la sistem și atunci când va ieși la pensie va beneficia de o pensie mai mare”, a spus acesta.
Cresc pensiile în 2022?
„Ne aşteptam în acest an să mai crească pensiile încă o dată cu 6,7%?”, a mai fost întrebat Vîlceanu.
Acesta a dat un răspuns pozitiv, însă doar în cazul în care bugetul României va permite acest lucru.
„Dacă bugetul României va permite și Ministerul Finanțelor găsește resurse, noi susținem”, a mai spus acesta.