Începând de vineri, 1 iulie, pensionarii cu venituri mai mici de 2000 de lei vor primi un ajutor financiar unic în valoare de 700 de lei. Măsura face parte din pachetul de măsuri sociale și economice “Sprijin pentru România”. Cum își vor primi pensionarii banii?
Potrivit OUG nr 74/2022, ajutorul financiar se plătește, din oficiu, în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații.
În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte. Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni de lună.
În cazul pensionarilor care, în luna iulie 2022, încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii iulie, la determinarea plafonului nu se iau în considerare aceste drepturi.
Marius Budăi a făcut anunțul pentru toți românii cu pensii mici
Ministrul Muncii Marius Budăi susține că în funcție de zone, pensiile vor fi achitate în perioada 1-15 iulie, iar fiecare pensionar care are un venit mic va primi ajutorul din partea statului.
„Între 1 si 15 iulie se achită pensiile. Pentru cei care primesc pensia în cont bancar, cei 700 de lei vor fi livrati pe card, pentru ceilalţi banii vor veni acasă, împreună cu pensiile. Este un ajutor care se acordă în luna iulie, pe aproximativ acelaşi principiu pe care l-am avut si in ianuarie. Suma se vireaza pe cardul de pensie.”, a declarat Marius Budăi la România TV.
În ceea ce privește situația voucherelor sociale în valoare de 250 de lei care urmează să fie primite de persoanele vulnerabile, ministrul susține că există riscul ca livrările de carduri către cetățeni să nu poată fi încheiate până joi.
Marius Budăi, despre voucherele de 250 de lei
Pe de altă parte, el a explicat că sumele nu vor fi pierdute, iar cei care vor primi cardurile mai târziu, în luna iulie, vor primi atunci și sumele aferente lunii iunie. Totodată, el a mai precizat faptul că nu există o listă stabilită privind alimentele care ar putea fi achiziționate cu voucherele de 250 de lei.
„Există riscul să nu putem încheia până mâine toate livrarile de carduri către cetățeni. Cei care primesc cardurile în luna iulie vor primi și sumele aferente lunii iunie. Sumele nu vor fi pierdute. Nu exista o listă de alimente care pot fi cumparate cu aceste vouchere”, a explicat ministrul.
Menționăm faptul că, potrivit Ministerului Fondurilor Europene, în momentul în care beneficiarii vor primi cardul pe care va intra suma de 250 de lei, acestea vor fi însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare, inclusiv codul PIN), dar și detalii despre magazinele unde pot fi utilizate.