Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pregătește o HG care va stabili modul cum vor fi dați banii aferenți sporului pentru munca pe proiecte cu finanțare externă, care va fi de minimum 10% și maximum 50%. Totdată, de sporuri de până la 25% vor beneficia și o parte a aleșilor locali.
Cum se vor stabili sporurile pentru proiectele finanțate
Conform unei HG aflată în transparență publică, echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, dar și pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii, beneficiază de o majorare a salariilor de bază, sau indemnizaţiilor de încadrare, cu până la 50%, în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului. Așadar, persoanele care muncesc până la 20 de ore vor primi doar 10% majorare salarială. În mod analog, cele care muncesc peste 80 de ore pentru un proiect sau mai multe, vor beneficia de un spor de 50%.
Mai exact, situația este următoarea:
a) până la 20 ore se acordă o majorare salarială de 10%;
b) între 21-40 ore se acordă o majorare salarială de 20%;
c) între 41-60 ore se acordă o majorare salarială de 30%;
d) între 61- 80 ore se acordă o majorare salarială de 40%;
e) peste 80 ore se acordă o majorare salarială de 50%.
Respectiv, în primele 5 zile ale fiecărei luni calendaristice, conform numărului de ore efectiv lucrate în luna anterioară, conform pontajului lunar semnat de coordonatorul de proiect/managerul de proiect/şeful de proiect, se stabileşte procentul de majorare salarială acordat pentru activitatea desfăşurată în luna anterioară ca membru al „echipei de proiect”.
Și aleșii locali vor fi recompensați
Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor şi viceprimarilor unităţilor locale, care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se vor majora cu până la 25% în funcție de numărul de proiecte. Astfel, pentru un singur proiect, majorarea e de 15%, pentru două – 20%, în timp ce pentru trei sau mai multe – 25%.
În același timp, instituțiile și/sau autoritățile publice beneficiare ale proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile sau fonduri aferente la PNRR pot înființa posturi pentru implementarea proiectelor în afara organigramei, peste numărul maxim de posturi aprobat al instituției/autorității publice, respectând limita posturilor aprobate prin contractului/acordului/ordinului de finanțare.
De asemenea, este necesară respectarea următoarelor condiții: nu există suficient personal, conducătorul instituției a aprobat suplimentarea, este un proiect care justifică augmentarea numărului de posturi, iar finanțarea e asigurată de banii din acest nou proiect.