Lucian Bode vine cu vești bune pentru următorii români! Salariile vor fi majorate
Declarația lui Lucian Bode a fost făcută duminică, 19 decembrie, într-o intervenție la B1TV. Astfel, ministrul Afacerilor Interne a arătat despre ce sume și majorări este vorba.
„Legea 153/2017 prevede majorarea etapizată, în patru etape, a veniturilor celor care lucrează în sistemul de ordine publică. Aici mă refer strict la componenta Ministerului Afacerilor Interne. În 2019 a fost acordată acea majorare de ¼, în 2020 de asemenea, în 2021 au fost, prin ordonanţă, îngheţate salariile bugetarilor, deci nu s-a mai acordat acel ¼, iar în 2022 ar fi restanţa de ¼ plus restanţa de ¼ din 2021. Dacă s-ar aplica strict ¼, ca să vă spun valoarea, ar fi undeva 270 de lei valoare netă pentru fiecare angajat. Deci nu este o valoare foarte mare.
Că tot aud de salariile din sistem, din Ministerul Afacerilor Interne: un agent debutant are 2.243 lei, atâţi bani ia net. După care urcă, agent 4,3,2, 1, până la agent principal, 2.900 lei. Un ofiţer debutant are 2.411 lei, după care urcă până la ofiţer specialist 1, la 4.106 lei. Vorbesc de salariul net la care se adaugă echipamentul, drepturile de echipament –dar şi le cumpără, aproximativ 250 de lei şi mai are – cei care au – spor de specialist de clasă, 3-5%, spor de solicitare neuropsihică, dar vorbim de venituri nete, fără sporuri”, a declarat Lucian Bode la B1TV.
Lucian Bode a explicat și situația de la frontierele României
De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a vorbit și despre situația de la frontierele României. Potrivit celor spuse de Lucian Bode, 170.000 de oameni au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore monitorizate.
„În ultimele 24 de ore monitorizate au tranzitat frontiera peste 170.000 de oameni. Din aceştia 120.000 pe sensul de intrare. Din cei 120.000 aproximativ 80.000 au intrat prin cele 26 de puncte de trecere a frontierei pe relaţia România – Ungaria. Noi în cele 12 puncte de trecere a frontierei internaţionale avem toate fluxurile funcţionale şi vorbesc de 52 de artere cu tot ceea ce înseamnă arteră funcţională, cu staţii echipate cu tablete, acele tablete le folosesc poliţiştii de frontieră pentru a verifica documentele de călătorie, mergând spre autoturisme, nefiind obligaţi să vină să iasă din autoturism”, a completat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.