Vești importante pentru foarte mulți pensionari. Potrivit noii Legi a pensiilor, multe persoane ar putea primi un ajutor lunar pe lângă pensia proprie.
Este vorba despre soțul supraviețuitor. Acesta poate încasa, pe lângă pensia sa, un ajutor lunar dacă respectă următoarele condiții:
-a realizat stagiul complet de cotizare
-a împlinit vârsta standard de pensionare
– nu s-a recăsătorit;
– durata căsătoriei a fost de cel puţin 10 ani.
Ajutorul lunar se calculează prin aplicarea procentului de 25% asupra cuantumului pensiei susţinătorului decedat, aflat în plată sau cuvenit la data decesului, actualizat la data solicitării, după caz, se arată în lege.
În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de una sau mai multe din categoriile de pensie prevăzute în sistemul public de pensii, de
pensie din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, ori de pensie din alte state, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de casele teritoriale de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea ajutorului lunar se are în vedere nivelul cumulat al tuturor acestor venituri.
Suma nu poate fi mai mare de 80% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
Persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, şi care îndeplinesc condiţiile de mai sus, pot opta pentru cel mai avantajos ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor.
Ajutorul pentru soţul supravieţuitor se acordă la cerere, depusă la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază solicitantul.