Vești bune pentru agricultori. Își vor primi bani în curând. Anunțul a fost făcut de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Potrivit sursei citate, APIA a început deja să facă plăţile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură în perioada 1 iulie-31 decembrie 2020.
În ceea ce privește suma totală care urmează să fie plătită, aceasta depăşeşte 303 milioane de lei, potrivit sursei citate.
“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, aduce la cunoştinţa opiniei publice că a început să efectueze plăţile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantităţile de motorină utilizate în perioadele 01.07-30.09.2020 (trimestrul III/2020) şi în perioadele 01.10-31.12.2020 (trimestrul IV/2020), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 şi OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicat.
Peste 20.000 de beneficiari
În ceea ce privește numărul beneficiarilor, potrivit sursei citate, peste 20.000 de persoane își vor primi bani în decursul acestui an. O parte va încasa sumele în trimestrul al III-lea, pe când restul în trimestrul al IV -lea.
Mai exact, potrivit APIA, suma totală care urmează a fi plătită este de 303.088.906 lei și va fi făcută în două tranșe. Astfel, pentru trimestrul al III-lea – 197.992.715 lei, un număr de 17.249 beneficiari vor încasa sumele, iar pentru trimestrul al IV -lea – 105.096.191 lei, alți 13.644 beneficiari vor primi banii.
De menționat este faptul că, plafoanele necesare pentru trimestrele III şi IV din 2020 au fost aprobate prin HG nr. 409/2021, iar cantităţile şi valoarea ajutorului de stat prin Ordinul Ministrului nr.82/09.04.2021.
Totodată, trebuie amintit și faptul că, pe data de 7 aprilie, Guvernul a aprobat în cadrul uni ședințe, o Hotărâre prin care aloca 340 milioane de lei, sumă necesară pentru plata ajutorului de stat în anul 2021, aferentă cantităţilor de motorină determinate la plată de către APIA şi nedecontate pentru perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea