Se dau bani pentru apicultori. Sprijinul financiar alocat este de 150,628 milioane de lei

Se dau bani pentru apicultori. Este vorba despre 150,628 milioane de lei, din care 75,314 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale, informează, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

PNA 2020-2022 a fost adoptat în şedinţa Guvernului din data de 30 aprilie 2020.

Pentru anul 2020, suma distribuită este de 50,21 milioane de lei, pentru 2021, de 50,23 milioane de lei, iar pentru anul 2022 – 50,186 milioane de lei.

„Ca element de noutate, faţă de PNA anterioare au fost stabilite măsurile de asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori, precum consultanţa în apicultură, promovarea apiculturii şi a produselor apicole, organizarea de cursuri şi perfecţionare în apicultură, achiziţia de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii, în vederea obţinerii fagurilor artificiali şi achiziţia de către formele asociative apicole de echipament pentru ambalarea mierii”, precizează MADR.

O altă completare cu privire la raţionalizarea transhumanţei şi a stupăritului pastoral vizează achiziţionarea de unelte apicole şi echipamente de protecţie precum şi mijloace de transport apicol fără autopropulsie şi de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral.

De asemenea, în cadrul Programului Naţional Apicol 2020-2022 a fost inclusă o nouă acţiune referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a acestora pe piaţă, ce constă în decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri în vederea atestării calităţii mierii.

Aceste completări ale Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 au drept scop sporirea numărului familiilor de albine, creşterea calitativă a produselor apicole şi îmbunătăţirea indicatorilor de producţie.

„Noile prevederi ale Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 vor genera extinderea ofertei de produse apicole, majorarea exporturilor şi dezvoltarea economiei rurale, prin păstrarea tradiţiei de creştere a albinelor”, susţin reprezentanţii MADR.

Totodată, din punct de vedere al impactului social şi asupra mediului, Programul Naţional Apicol urmăreşte dezvoltarea unor servicii eficiente pentru preluarea, prelucrarea şi desfacerea producţiei de miere în condiţii de calitate controlată, la nivelul standardelor europene, precum şi valorificarea integrală şi raţională a condiţiilor şi posibilităţilor naturale, precum şi a resurselor din flora spontană.