Un proiect privind acordarea a 5.000 de eco-vouchere de câte 9.000 de lei pentru autoturisme noi, electrocasnice sau electronice, în schimbul predării unui autovehicul poluant, se regăseşte pe ordinea zi suplimentară a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti de miercuri. 29 ianuarie.
„Noi vouchere la Primăria Capitalei! 5.000 de vouchere a câte 9.000 de RON pentru posesorii de maşini nonEuro, Euro 1, Euro 2 ce au domiciliul în zona centrală a oraşului! Proiectul tocmai ce ne-a venit pe ordinea de zi suplimentară în Comisia de Ecologie şi Protecţia Mediului şi va fi pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului General”, a postat consilierul general USR Alexandru Gâdiuţă pe pagina sa de Facebook.
Potrivit proiectului de hotărâre postat de Gâdiuţă, se aprobă „Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere” – etapa a II-a, care are ca scop îmbunătăţirea calităţii aerului în Municipiul Bucureşti, respectiv în Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA).
Pentru ce pot fi folosite eco-voucherele
Pentru implementarea programului se aprobă acordarea în perioada 2020-2021 a 5.000 de eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei/eco-voucher. Acordarea unui singur eco-voucher se va face, la cerere, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat ce are norma de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2. Pentru acordarea eco-voucherului vor avea prioritate persoanele cu domiciliul stabil în perimetrul ZACA ce deţin în proprietate un autovehicul intens poluator înmatriculat şi înregistrat la acelaşi domiciliu cu cel al proprietarului, prevede proiectul, potrivit Agerpres.
Conform acestuia, eco-voucherele vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de autoturisme noi cu norma de poluare care să asigure un nivel redus de emisii – Euro 6, non-diesel, electrice sau hibride, alte mijloace alternative de locomoţie noi, non-diesel sau electrice, obiecte electrocasnice cu clasa energetică superioară (aparate frigorifice, maşini de spălat rufe/vase, uscător de rufe, aparate de aer condiţionat, plite electrice, cuptoare electrice, aspiratoare) sau electronice (televizoare, DVD player, Blue-Ray player, staţii de lucru, monitoare pentru staţii de lucru, laptop, tablete, imprimante laser/inkjet).
Prevederile proiectului se aplică persoanelor fizice sau familiilor care deţin în proprietate un singur autoturism poluant din categoria non-Euro, Euro 1 sau Euro 2. Programul se va derula în baza unui Regulament aprobat prin dispoziţie de primar general. Sumele necesare implementării programului vor fi asigurate din bugetul local al Municipiului Bucureşti. În referatul de aprobare al proiectului semnat de edilul general, Gabriela Firea, se menţionează că Primăria Capitalei are obligaţia de adopta măsurile necesare pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos cetăţenilor.