Sâmbătă, sute de fermieri din Giurgiu au depus cereri pentru ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. APIA a început să distribuie sumele aferente ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Sute de fermieri au depus cerere pentru ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început distribuirea fondurilor aferente ajutorului de stat destinat reducerii accizei la motorina folosită în agricultură. În județul Giurgiu, sute de fermieri au depus cereri pentru a beneficia de acest sprijin guvernamental.
Această subvenție, în valoare de peste 2 lei pe litru de motorină, este acordată ca ajutor de stat, sub formă de rambursare. Fermierii consideră că această subvenție a venit cu întârziere și propun o alternativă pentru un alt tip de sprijin.
„Deci avem nevoie de subvenționarea la pompă. Vreau să mă duc să iau motorina cu minus 2 lei de la pompă, să nu mai așteptăm după aceste subvenții, pentru că venim după o serie de cruntă din ultimii 5 ani”, a declarat Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor patrioți.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul centrelor județene, demarează procesul de plată a ajutoarelor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, acoperind perioada 1 aprilie – 30 iunie 2024.
„Sumele le avem. Plata accizei la motorină pentru trimestrul II și în următoarea lună vom demara și plata accizei pentru motorină în trimestrul III”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Sute de fermieri din județul Giurgiu, activând în domeniile vegetal, zootehnic și în îmbunătățiri funciare, beneficiază de reducerea accizei pentru motorina folosită în agricultură.
Ajutorul pentru motorina utilizată în agricultură, deblocat de APIA
Subvenția așteptată de fermieri de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost deblocată, iar funcționarii agenției îi informează pe agricultori despre sumele care au ajuns în conturile acestora. APIA, prin intermediul centrelor sale județene, anunță că a autorizat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul II al acestui an. Această subvenție este finanțată din bugetul de stat.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a anunțat luni, 21 octombrie, că a finalizat plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Această măsură a fost implementată în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1174/2014 și Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru cererile aferente trimestrului II din 2024. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare, reprezentând diferența dintre rata accizei standard și cea redusă, având o valoare unitară de 1,746 lei/litru, conform HG nr. 55/2024.
În trimestrul II din acest an, APIA Botoșani a plătit suma de 6.306.309,00 lei pentru motorina utilizată în agricultură. Această sumă este destinată unui număr de 433 de beneficiari care au depus cereri în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.