Se dau banii înapoi. Vești bune pentru acești români. Președintele Klaus Iohannis tocmai a promulgat o lege importantă. Care sunt românii vizați și trebuie să facă.
Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede decontarea cheltuielilor de transport ale avocaților desemnați de la domiciliu sau sediul profesional până la locul unde se desfășoară activitatea de asistență judiciară, dacă acesta se află în altă localitate, precum şi indexarea onorariilor, anual, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
„În exercitarea profesiei, avocatul are dreptul de a obţine datele cu caracter personal necesare îndeplinirii atribuţiilor legale de asigurare a accesului justiţiabilului la justiţie într-un termen rezonabil şi de acordare a asistenţei juridice. Aceste informaţii nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost cerute, fiind interzisă, sub sancţiunile prevăzute de lege, divulgarea lor către terţe persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale”, prevede legea.
Avocatul are dreptul de a obţine datele cu caracter personal
Legea stipulează şi că „instituţiile cu atribuţii privind evidenţa persoanelor au obligaţia ca, la cererea U.N.B.R., formulată în baza solicitării unui avocat, să comunice datele cu caracter personal înregistrate în Registrul Naţional de Evidenţa Persoanelor necesare îndeplinirii atribuţiilor legale de asigurare a accesului justiţiabilului la justiţie într-un termen echitabil şi de acordare a asistenţei juridice”.
„Dreptul de a obţine date cu caracter personal înregistrate în Registrul Naţional de Evidenţa Persoanelor necesare îndeplinirii atribuţiilor legale îl au şi barourile, respectiv Casa de Asigurări a Avocaţilor, pentru întocmirea şi actualizarea tabloului avocaților, gestionarea fondului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către toate entităţile implicate în activităţile reglementate de prezenta lege se efectuează cu respectarea Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, precum şi a altor acte normative incidente din domeniul protecţiei datelor personale”, mai stabileşte actul normativ.
Detalii privind decontarea cheltuielilor de transport
Legea mai prevede că mandatele membrilor Consiliului U.N.B.R., Comisiei permanente a U.N.B.R., Comisiei centrale de cenzori şi Comisiei centrale de disciplină încetează la data alegerii noilor membri.
„Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, precum şi la decontarea cheltuielilor de transport dacă activitatea de asistenţă judiciară se desfăşoară într-o altă localitate decât localitatea de domiciliu sau localitatea în care îşi are sediul profesional”, mai prevede proiectul.
Decontarea cheltuielilor de transport se face pe bază de documente justificative, care au înscrise preţul şi data eliberării, cum ar fi: bonul de carburant, legitimaţiile de călătorie, biletele de tren, biletele de avion, tichetele, documentele care fac dovada achitării taxelor plătite pe timpul şi în legătură cu deplasarea.
Onorariul se indexează cu rata inflaţiei
În situaţia asistenţei judiciare acordate în faza urmăririi penale, dacă aceasta depăşeşte perioada de 60 de zile, onorariul provizoriu stabilit de organul judiciar va fi plătit avocatului, urmând ca la terminarea urmăririi penale, onorariul provizoriu să fie dedus din onorariul definitiv stabilit de organul judiciar, în baza referatului scris cu privire la prestaţia avocaţială efectivă.
În situaţia în care după încasarea onorariului provizoriu avocatul încetează acordarea asistenţei juridice anterior terminării urmăririi penale, organul judiciar dispune, în funcţie de prestaţia avocaţială efectivă, asupra onorariului cuvenit pentru activitatea efectiv prestată, eventualele diferenţe urmând a fi restituite.
Anual, onorariile pentru asistenţa judiciară stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, se indexează cu rata inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică, mai prevede legea.