Se dau banii înapoi! Vestea cea mare a fost dată în direct la TV: Este vorba despre o eroare

Sursă: Dreamstime

Banii vor fi returnați! Președintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a venit cu informații importante cu privire la românii care au trecut prin astfel de momente. Potrivit lui, furnizorii de energie electrică trebuie să restituie banii consumatorilor.

Banii vor fi returnați! Vestea momentului despre facturile la curent. Anunțul făcut în direct la TV

Facturile la curentul electric îi dau dau peste cap pe români. Mulți dintre ei au realizat că că au doi furnizori de curent în același timp, chiar dacă au renunțat la unul și au încheiat un contract cu alt furnizor.

Specialiștii în domeniu spun că acest lucru poate fi verificat pe site-ul Autorității Naționale de Reglementarea în Energie (ANRE).

Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), spune că este posibil să apară anumite întârzieri atunci când se schimbă furnizorul, asta după ce un telespectator al emisiunii ”Decisiv”, de pe Antena 3, a observat, în urma unei verificări, că are un contract de energie electrică valabil din 2017 până în prezent și un contract cu un alt furnizor care s-a încheiat în 2022.

”E posibil să apară niște întârzieri în momentul în care se schimbă furnizorul. Există un lanț întreg de informații care se transferă de la vechiul furnizor la noul furnizor, prin intermediul mai multor autorități. De asta recomand, în momentul în care un client își schimbă furnizorul, după ce are contractul semnat cu noul furnizor, să nu plătească la vechiul furnizor facturile cel puțin pentru o lună până când apare o factură finală de regularizare.

În cazul acesta, după cum am văzut din ce ați prezentat dumneavoastră, se pare că este vorba despre o eroare. Înțeleg că la noul furnizor a trecut din luna octombrie a anului trecut, sunt mai multe luni și în cazul în care ați trecut la un nou furnizor de mai multe luni și ați primit facturi și de la noul și de la vechiul furnizor atunci este o problemă și trebuie să luați legătura cu furnizorul respectiv”, spune Laurențiu Urluescu.

Banii trebuie restituiți

Un alt telespectator al emisiunii a precizat că s-a mutat de la un furnizor la altul și că a primit o factură de la primul furnizor în valoare de -870,24 de lei, la încetarea contractului.

În acest context, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER) spune că vechiul furnizor este obligat să restituie banii.

”În cazul acesta, cel mai probabil a fost o cantitate plătită în plus, cel mai probabil pe cantitate estimată, și în momentul citirii a trebuit regularizat. Și de asta a apărut o factură cu minus. Există o obligație a vechiului furnizor să returneze banii. Deci, la simpla cerere a consumatorului către vechiul furnizor, o cerere însoțită de un număr de cont, furnizorul va returna banii.

Trebuie să atrag atenția, chiar dacă nu schimbați furnizorul și furnizorul actual vă transmite o factură cu o sumă negativă mai mare de 100 de lei, acesta este obligat în cazul în care dumneavoastră cereți să vă transfere suma în contul în care doriți dumneavoastră”, a mai precizat Laurențiu Urluescu.